George Copos, patronul echipei de fotbal Rapid Bucureşti, a atacat luni, în termeni vehemenţi, arbitrajul românesc, în cadrul unei scrisori deschise. După cum infor-mează site-ul oficial al clubului, citat de Agerpres, Copos formulează critici dure, după meciul de duminică seara, Rapid-Dinamo 0-0.
El condamnă lipsa de reacţie a arbitrilor, la faza din minutul 4, când Surdu a intrat în careul dinamovist şi a fost oprit de Scarlatache. „Aşa s-a distrus un derby, prin grija arbitrului / arbitrilor / observatorului de joc / observatorului de arbitri / supervizorului, care, cu toţii, par să îşi fi dat mâna împotriva Rapidului’’, scrie Copos. În continuare, el a precizat: „Am văzut în viaţa mea multe greşeli de arbitraj. Cu toate acestea, ceea ce am vazut aseară (duminică seara n.r.) întrece închipuirea mea. Nu a fost o greşeală de arbitraj, a fost un complot anti-Rapid’’. În scrisoare el menţionează că s-a săturat ca titlul de campioană să se decidă, an de an, în afara gazonului, prin mecanisme oculte.Rapid Bucureşti şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal.