Dr. Elena Bănică
Medic specialist ORL
Policlinica Malcoci – București
„Am 27 de ani și sunt diagnosticată cu rinită alergică de mai bine de cinci ani. În tot acest timp, am făcut toate testele indicate de medici, inclusiv cel de ventilaţie pentru astm, fiind suspectă și de astm bronșic. Am urmat tratamentele recomandate de specialiști, însă, în ciuda medicaţiei, în fiecare anotimp am nasul înfundat, nu pot să respir bine, mă ustură și-mi lăcrimează ochii, strănut des. Nici până acum nu s-a descoperit la ce anume sunt alergică. Ce-mi rămâne de făcut?”
Daniela Costea – Mihăilești 
Răspuns
Rinita alergică intermitentă este o afecţiune a nasului care se manifestă în general, primăvara şi toamna. Testele alergice de obicei, indică alergenul implicat în de-terminarea simptomatologiei cu caracter alergic. Dacă în cazul dumneavoastră testele au ieşit negative, înseamnă că este vorba de o altă afecţiune  şi vă recomand să consultaţi un medic de specialitate ORL.
Acesta vă poate face un examen fibroscopic al cavităţii nazale și ulterior, puteți să efectuaţi anumite investigaţii radiologice (examen radiografie sinusuri ale feţei, examen computer tomograf cranian) care pot să ducă la precizarea unui diagnostic cu certitudine. Tratamentul rinitei este medicamentos, dar şi chirurgical în anumite cazuri.
Așteptăm întrebările dvs. pe adresa ­redacţiei sau la e-mail:
doctordegarda.jurnaluldeilfov@yahoo.com