Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, ca urmare a sesizării pensionarilor, ca doar pensionarii cu pensii mai mari de 740 de lei să plătească asigurările de sănătate. CCR a decis că sistemul de calcul trebuie să fie același cu cel al impozitului pe venit. Astfel, pensiile sunt impozitate cu 5,5% în prezent, însă de acum încolo acest impozit se va aplica doar la diferența dintre minimul de 740 de lei și cuantumul maxim al pensiei. Prevederea se regăsește în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a respins un articol din legea sănătăţii. Pentru a intra în vigoare, decizia trebuie publicată în Monitorul Oficial, Parlamentul fiind obligat să modifice legea în sensul deciziei Curţii Constituţionale. Magistrații au decis însă că această modificare să se aplice de acum încolo, astfel încât, cel mai probabil, pensionarii nu-și vor primi înapoi diferența dintre contribuții.