De acest sprijin pot beneficia producătorii agricoli, crescători de bovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.
Prima pe exploataţie se acordă, o singură dată pe an, producătorilor agricoli înscrişi cu cod unic de identificare în evidenţa APIA, în funcţie de efectivul de bovine în-registrat în Registrul naţional al exploa­taţiilor, la data de:
31 ianuarie 2008, dacă sunt îndeplinite, cumulative, următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
31 ianuarie 2009, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2009;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
31 ianuarie 2010, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2009-31 ianuarie 2010, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2010;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
14 iulie 2011, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2010-14 iulie 2011, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 14 iulie 2011;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 14 iulie 2011;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
30 aprilie 2012, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 15 iulie 2011 – 30 aprilie 2012, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 30 aprilie 2012;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 30 aprilie 2012;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
Documente necesare:
a) copie de pe buletinul de identitate/cartea de identitate/codul unic de înregistrare/certificatul de înregistrare;
b) copie de pe documentele care atestă provenienţa animalelor pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009 / 1 februarie 2009 – 31 ianuarie 2010 / 1 februarie 2010 – 14 iulie 2011 / 15 iulie 2011 – 31 martie 2012;
c) declaraţie pe propria răspundere că animalele pentru care se solicită prima nu au fost eligibile la plată pentru primă în anul 2008 și/sau 2009 și/sau 2010 și/sau 2011 pentru situaţiile prevăzute în art. 2 pct. 2, 3, 4 și 5, cu excepţia transferului integral al exploataţiei și al animalelor, așa cum este prevăzut în art. 105 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003;
d) copii ale documentelor care atestă schimbarea formei de organizare conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările ulte-rioare, dacă este cazul.