@ „Studiul dansului popular”, un proiect tot mai îndrăgit de elevii și profesorii ilfoveni 

Zeci de cadre didactice din județ învață de la maeștri coregrafi tainele dansului popular și transmit mai departe elevilor dragostea pentru cultura populară, tradiții și obiceiuri

Pornind de la faptul că folclorul românesc, ca parte a culturii populare, cântecul, dansul popular și costumul național sunt valori inegalabile şi incontestabile care riscă să se piardă în negura timpului, dacă nu ne preocupăm, cu grijă, de valorificarea lor, la Palatul Cultural Buftea a avut loc, în luna decembrie 2023, festivalul-concurs ”Joc și voie bună”. Acesta a fost organizat de Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu” din Buftea în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Asociația Coregrafilor Ansamblurilor Folclorice din România, Asociația Culturală ”Dorulețul” din Tulcea și Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala Ilfov.

Festivalul-concurs ”Joc și voie bună” desfășurat la Buftea, aflat la prima ediție, a reprezentat, de fapt, evaluarea participanților – elevi și profesori din Ilfov – în cadrul programului de formare ”Studiul dansului popular”, proiect aflat la cea
de-a treia ediție, inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov.
”Studiul dansului popular” în județul Ilfov are misiunea de a duce mai departe, către generațiile tinere, dansul tradițional specific zonei, instruind elevii prin cursuri de dans. Astfel, majoritatea formațiilor care au evoluat pe scena Palatului Cultural Buftea au fost înființate cel mai devreme în luna septembrie 2022, iar câteva formații au fost înființate în 2023, în cadrul proiectului. Comisia de evaluare a celor 30 de formații participante fost formată din maestru coregraf Marin Barbu, președintele Asociației Coregrafilor Ansamblurilor Folclorice din România, maestru coregraf Ștefan Coman, președintele Asociației Culturale ”Dorulețul”, Tulcea, prof. coregraf Cornel Constantin Gănescu, inițiator și coordonator al proiectului, cei trei făcând parte și din juriul care s-a completat cu Alexandrina Niță, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea  Culturii Tradiționale Ilfov și Stanciu Tănase, director adjunct al Liceului Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, Buftea.
În premieră, și în curriculumul școlar
”Programul „Studiul dansului popular” urmărește să formeze și să dezvolte cadrelor didactice competențe în organizarea și coordonarea ansamblurilor de dans popular cu elevii și a unui opțional în instituțiile de învățământ preuniversitar. Și, putem spune că unul din obiectivele acestui proiect a fost atins. Profesorii din Voluntari, participanți la acest program de formare, au realizat un opțional de ”Dans popular”, la Școala Gimnazială ”Anton Pann” din localitatea lor, opțional care a început să fie predat la clasă din acest an școlar. Arta noastră populară, manifestată sub toate aspectele ei, prezintă o bogăţie nepreţuită de comori pentru toţi cei care-şi iubesc patria şi neamul. Începând cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important în viaţa poporului, continuând cu frumoasele costume pe care le îmbracă în aceste împrejurări şi terminând cu dansurile, cântecele şi strigăturile nelipsite la aceste datini, izvorul este nesecat pentru acela care încearcă să le cunoască şi să le adune pentru a le dărui din nou. Cum spunea şi Anton Pann: „De la lume adunate/ Şi-napoi la lume date”. Dansurile populare constituie un mijloc complex de educare a copiilor în spiritul dragostei faţă de comorile populare, de valorile artistice ale poporului român”, a precizat în debutul festivalului-concurs prof. Cornel Gănescu.
De la mic la mare, cu dragoste de dans popular
Așadar, 30 de formații de dans popular înscrise în concurs (dintre care două din București – de la ICHB Colentina și Colegiul Național ”Elana Cuza”, care și-au dorit să fie parte din acest proiect minunat), cea mai mică categorie de vârstă fiind 5-7 ani, iar cea mai mare 15-19 ani. Din Buftea, dansatorii au provenit de la Șc. Gim. Nr. 1 și Șc. Gim. Nr. 2 (”Fluturașii”), de la liceele ”Dumitru Dumitrescu” și ”Barbu Știrbey”, dar și de la Grădinița ”Iani’s”, din Ciorogârla au venit ”Șteluțe argintii” și ”Ansamblul Sarmucași”, de la Șc. Gim. Nr. 1 și ”Crăițele”, de la Liceul ”Pamfil Șeicaru”, din Brănești – de la Grădinița ”Rița-Gărgărița” au venit ”Voini­ceii Mariei” și ”Izvorașul”, de la Liceul ”Traian Lalescu”, din Voluntari – Șc. Gim. Nr. 1 a trimis formația ”Creionașele magice”, iar din Dragomirești Vale – de la Liceul ”Vintilă Brătianu” au venit două formații – ”Drag de Dragomirești” și ”Dans și voie bună”, din Dobroești au dansat elevii de la Șc. Gim. Nr. 2, grupurile ”Dalbe flori” și ”Bucurie și armonie”, iar comuna Copăceni a fost reprezentată de Șc. Gim. Nr. 1 – grupul ”Ghioceii”. Au mai evoluat grupul ”Dyvas” al Șc. Gim. Nr. 1 din comuna 1 Decembrie, ”Hora”, din Clinceni, de la Liceul cu program sportiv ”Helmut Dukadam”, iar Chiajna a trimis la festival formația ”Alexandru Odobescu”, a școlii cu același nume din localitate. ”Dorulețul”, din Berceni, s-a constituit în cadrul Șc. Gim. Nr. 1, iar grupul ”Tămășelul junior”, în Șc. Gim. Nr. 2 din comuna Corbeanca. ”Micii samurai”, conduși de Mândrosa Stan, au reprezentat Șc. Gim. Nr. 1, Bragadiru, iar ”Căluții din Periș”, Liceul Teoretic Nr. 1 și Șc. Gim. Nr. 2 din localitate. Chitila a fost reprezentată de formația Șc. Gim. ”Prof. Ion Vișoiu” – ”Doruleț de la câmpie”, iar Balotești a fost reprezentat de ansamblul cu același nume, la două categorii de vârstă, grupe formate în cadrul Șc. Gim. Nr. 1 din localitate.
Criteriile de evaluare/jurizare au urmărit alegerea repertoriului specific zonei pe care res­pectivii dansatori au ales să o reprezinte, precizia execuției coregrafice și armonia tehnicii de interpretare, coregrafia și costumele specifice zonei folclorice din care a fost preluat dansul popular prezentat și, evident, impresie artistică pe care au făcut-o dansatorii. S-au acordat premii I, II, III și Mențiuni la toate categoriile de vârstă, festivitățile având loc la finalul prezentărilor fiecărei categorii, dat fiind faptul că evenimentul s-a întins pe parcursul a mai multor ore.
Marin Barbu, cunoscutul ”Nea Marin” și Ștefan Coman au oferit tuturor profesorilor implicați în proiect sfaturi de urmat pe viitor, în demersul acestora de a-i pregăti pe copii în arta dansului popular. Cei doi coregrafi își doresc foarte mult ca acest proiect să continue, iar festivalul-concurs ”Joc și voie bună” să devină unul important, o competiție în care copiii și îndrumătorii lor se pregătesc cu rigurozitate, iau lecțiile în serios, execută corect pașii de dans, folosesc costume populare cât mai aproape de specificul zonelor pe care le reprezintă prin dans etc.
Iar Alexandrina Niță, directorul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Ilfov a vorbit despre faptul că ”ștacheta s-a ridicat substanțial față de acum trei ani, când a debutat proiectul”, iar profesorii implicați, dar și copiii, sunt acum mult mai bine pregătiți și ”se vede profesionalismul coregrafilor care-i îndrumă”.
La finalul evaluării, invitații speciali – dansatorii Ansamblului ”Doina Ilfovului”, susținut de Primăria orașului Buftea, au prezentat un program artistic încântător, care a cuprins jocuri din toate zonele folclorice ale României. Iar profesorul antrenor de arte marțiale Mândroasa Stan, împreună cu elevii săi, au adus în fața publicului o reprezentație sportivă concepută ”în strânsă legătură cu dansul popular”.