Sărbătorile de Iarnă au venit pentru locuitorii comunei Glina și cu două spectacole organizate sub genericul ”Magia Crăciunului”, în Parcul Central din localitate, o zonă decorată absolut minunat, cu mii de beculețe, de care s-au bucurat în aceeași măsură cu cei mici și cei mari.

Așadar, spectacolele au avut loc pe 21 și 22 decembrie, de la ora 17.00, iar pe scena amenajată în Parcul Central au urcat pe rând copii talentați din comună și, vineri, Vlad Miriță și Corul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul Mihail Bucă, iar sâmbătă – Andeea Bălan și trupa ei de dansatori și cuplul de cântăreți format din Origen și Daiana.
”Două seri memorabile, cu nume cunoscute din muzica românească, dar și cu trupe de copii din cadrul școlilor situate pe raza comunei, care vor interpreta colinde. Un ceai cald și o atmosferă deosebită! Așadar, avem bucuria de a sărbători împreună în spiritul Sărbătorilor de Iarnă”, spunea primarul comunei Glina, Tudor Ionuț Răzvan, în debutul primei seri de spectacol. Edilul a transmis, de asemenea, întregii comunități, ”un Crăciun fericit și un An Nou plin de realizări și momente fericite!”
Toți copiii care au urcat pe scenă au primit din partea Moșului câte o cutie cu dulciuri, iar de la căsuțele amenajate în parc s-au putut cumpăra bijuterii handmade, baloane, pop corn, vată de zahăr sau clătite etc.