În perioada 18-21 decembrie 2023, la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni, au avut loc spectacole grupate sub genericul ”Târg de Crăciun”, în fiecare dintre cele cinci zile, locuitorii fiind invitați să petreacă clipe frumoase alături de copii sau de alți membrii ai comunității!

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 684, ediția print

Astfel, luni, începând cu ora 18.00, pe Scena Mare a Centrului Cultural ”Ion Manu” au urcat ­copiii talentați din Corul ”Raze de lumină” al Liceului Teoretic ”Ioan Petruș”, Otopeni, Corul ”Forte” al Centrului Cultural ”Ion Manu”, Orchestra Mezzo Forte Soul Music din Otopeni, iar seara a fost încheiată de un recital al Fanfarei ”D’Angelys”.

În cea de-a doua zi a Târgului de Crăciun, a fost rândul dansatorilor trupei de balet ”Monique”, a celor din trupa de dans modern ”Magic Dance” și a celor din formația ”Twins Band”, toți primind ropote de aplauze pentru prestațiile lor pline de energie și voie bună.

Miercuri seară, de ase­menea beneficiind de intra­re gratuită în Sala Mare a Centrului Cultural ”Ion Manu”, otopenarii s-au bucurat de un concert extraordinar de bine primit al îndrăgiților folk-iști Marius Bațu & Ducu Bertzi, iar joi seară, ”vedetele” au fost, din nou, copiii, de această dată interpreți ai grupei de nai a Centrului Cultural din Otopeni. Au mai urcat pe scenă Ansamblul Folcloric ”Perinița”, tot din Otopeni și Orchestra ”Vasile Răducu”.

Vineri seară, ultima zi a Târgului de Crăciun a fost dedicată magiei! ”Crăciun de poveste” a fost titlul spectacolului care i-a încântat pe cei mici, dar în egală măsură și pe părinții sau bunicii care s-au aflat în sală, alături de copii.

În paralel cu evenimentele desfășurate în interiorul Casei de Cultură ”Ion Manu”, în piațeta din fața instituției, producători locali și nu numai au comercializat pentru pofticioși produse alimentare, obiecte vestimentare sau decorațiuni realizate special pentru Sărbătorile de Iarnă. Căsuțele au fost decorate cu ramuri de brad și luminate cu ghirlande strălucitoare, iar pentru friguroși nu au lipsit ceaiul și vinul fiert.