Dr. Aurelia Isărescu, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Ilfov îţi prezintă prin intermediul ziarului Jurnalul de Ilfov, documentele necesare pentru eliberarea adeverinţei de asigurat. Săptămâna aceasta afli ce acte trebuie să depui în cazul în care eşti pensionar sau coasigurat la un pensionar.

Dacă ești pensionar

● actul de identitate, 

● adeverinţă de venit pe anii 2007-2008

● ULTIMUL cupon, man­dat poştal de achitare a drepturilor sau a talonului de plată prin cont curent personal deschis la o unitate bancară, din luna anterioară. În cazul pierderii acestor documente sau până la dobândirea lor, calitatea de pensionar poate fi dovedită cu o adeverinţă eliberată de instituţia plătitoare a pensiei;

● copie decizie pen­sio­nare pentru cei pe limită de vârstă, iar pentru cei ieşiţi pe caz de boală copie după decizia asupra capacităţii de muncă pe anul în curs

● copie certificat de handicap valabil, iar cei care sunt fără venit de la administraţia financiară adeverinţă de venit pe ultimii 5 ani

Dacă ești coasigurat la pensionar 

● act de identitate (copie şi original pentru tine şi persoana asi­gu­rată), 

● documente care să ateste relaţia de rudenie cu persoana asigurată, 

● documente eliberate de organele fiscale teritoriale din care să rezulte că nu ai realizat venituri impozabile în ultimii 5 ani, (Administrațiile financiare pe județul Ilfov se află în 3 locaţii împărţite pe comune : 1) Bucureşti, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 10, 2) Administraţia Financiară Buftea, 3) Administraţia Financiară Bragadiru) 

● certificat constatator de la  Registrul Comerţului (Bld. Unirii, nr 74, Bucureşti, 

● ultimul talon de pensie al asiguratului

● declaraţie pe proprie răspundere a asiguratului în care declară că te are în întreţinere. 

Dr. Aurelia Isărescu, preşedintele CAS Ilfov şi Jurnalul de Ilfov îţi prezintă săptămâna viitoare actele de care ai nevoie dacă eşti elev, student, sau eşti instituţionali-zat în sistemul de protecţie al copilului. (Ionela C.)

Reţine! Adeverințele se eliberează de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00. Dosarul incomplet va fi refuzat din start. CAS Ilfov se află pe str. Aviator Popișteanu nr. 46 ori la telefon 021/224.19.82 sau 021/224.19.83 . Cum ajungi cel mai ușor la CAS Ilfov? De la Gara de Nord, ia autobuzul 105 până la staţia bulevardul expoziţiei apoi întoarce-te până la str. Aviator Popișteanu nr. 46.


Dr. Aurelia Isărescu, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Ilfov