AFIR prelungeşte, până la 15 februarie 2024, ora 23:59, sesiunea de depunere a solicitărilor de finanţare prin Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare.

Potrivit unui comunicat al AFIR, apelul de primire a cererilor de finanţare s-a deschis în data de 20 noiembrie 2023, iar pentru această schemă se aplică anunţ concurenţial, astfel încât depunerea propunerilor de proiecte are la bază procedura de ofertare concurenţială, iar acestea vor fi depuse şi evaluate conform procedurii competitive pe baza punctajului obţinut după încheierea sesiunii de depunere.
„Alocarea stabilită prin schema de energie pentru sesiunea în curs este de 150 de milioane de euro, împărţită în funcţie de capacităţile instalate la nivelul întreprinderii. Astfel, sunt alocaţi 100 de milioane de euro pentru capacităţi instalate mai mici de 1 Megawatt (MW), din care 10 milioane de euro pentru energie eoliană şi 90 de milioane de euro pentru energie solară”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW, alocarea totală este de 50 de milioane de euro, din care pentru energie eoliană alocarea este de 10 milioane de euro, iar pentru energie solară de 40 milioane de euro.

Valoarea ajutorului este nerambursabilă

Valoarea ajutorului de stat este 100% nerambursabilă, iar potenţialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, doar dacă investiţiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20 milioane de euro/beneficiar.
Pentru energie eoliană, finanţarea este de maximum 1,4 milioane de euro/MW pentru capacităţi instalate mai mici sau egale de 1 MW şi de maximum 700.000 euro/MW capacităţi instalate mai mari de 1 MW. Pentru energia solară, valoarea sprijinului este de până la 1 milion euro/MW pentru capacităţi instalate mai mici sau egale de 1 MW şi de până la 500.000 euro/MW pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW.
Beneficiarii eligibili pentru Schema de Energie pot fi întreprinderile din sectorul agricol, întreprinderile din sectorul industriei alimentare legal constituite şi înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), precum şi organizaţii/federaţii de organizaţii din domeniul îmbunătăţirilor funciare (OUAI/ FOUAI), constituite conform legii.

În vederea întocmirii documentaţiei necesare accesării acestei finanţări, solicitanţii au la dispoziţie Ghidul solicitantului şi anexele aferente Schemei de ajutor de stat pentru energie regenerabilă pe pagina oficială a Agenţiei, la secţiunea Finanţare.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.688