Scriam în urmă cu vreo lună, că la Ghermăneşti, în apropierea primăriei din localitate, mai exact în spatele ei, se află o construcţie lăsată în paragină, în faţa căreia tronează două microbuze, pradă ruginei, microbuze pentru care alţi primari s-ar bate cu mâinile goale.

Cum ştim că primarul Oancea Marin ne este cititor fidel, am dat o raită la dumnealui în urbe, să vedem dacă ni se pare nouă, sau chiar însemnăm ceva în judeţul ăs-ta. Şi aşa cum ne aşteptam, om gospodar, domnul Oancea a făcut ca microbuzele să dispară. A şi toaletat zona, a defrişat arbuştii, peisajul nemaifiind la fel de lugubru ca la început de august. 

N-am verificat ce este în spatele celor două porţi din lemn apărute la parterul clădirii părăsite, deoarece suntem convinşi că acolo-s ascunse utilajele, dar am remar-cat anunţul prin care ghermănenii sunt invitaţi să păstreze curăţenia zonei. Şi măcar are şi clădirea abandonată o utilitate.

La o Cola în faţa ­primăriei

Spatele clădirii fiind cercetat, indexat, rezolvat, am dat o raită şi în parcul din faţa primăriei Ghermăneşti. Aranjat, chiar cochet, cu bănci pe care se citeşte mare numele unui sponsor, probabil producător de seminţe numa’ bune de spart şezând pe ele, parcul dă o notă mai veselă unei localităţi care pare părăsită. Aproape că nu vezi ţipenie de om.

Însă omul a trecut prin Ghermăneşti, a trecut şi prin parcul de la primărie, deoarece pe una dntre bănci, fără nume de sponsor pe ea, omul şi-a lăsat amprenta: do-uă sticle de cola diferite şi ambalajul de la nişte biscuiţi. Asta chiar dacă primul coş de gunoi este amplasat la nici un metru distanţă de bancă. Poate că ordinea şi cură-ţenia se menţin numai cu ajutorul mijloacelor punitive şi aşa s-ar mai îngroşa niţel şi bugetul local, dacă civilizaţie este! 

Oul de Ghermănești

Era cât p’aci să plecăm din Ghermăneşti şi să ratăm pregătirile pentru Paşte. Că altfel nu se poate explica prezenţa oului încondeiat, proptit pe un suport ornamen-tal, întreg ansamblul fiind de mărimea unui om. Deci vine Paştele? Care dintre ele?

Este logic, oul a fost expus cu ocazia unor Sărbători Pascale, însă acum suntem la început de septembrie. Şi ori oul este prezent prea devreme, ori a întârziat prea mult. Ia vedeţi domnule primar, nu încape lângă cele două microbuze? Să nu facă oareşce pui, sau să nu aibă soarta girafei de la Muzeul Ştiinţelor Naturale din Bucu-reşti.

Grupaj realizat de ­Cristian Szilvassy