Autoritățile cehe au anunțat că douăzeci de persoane au murit până în prezent în Cehia din cauza intoxicaţiilor cu alcool contrafăcut.Un bărbat de 63 de ani, găsit inconştient duminică în gara feroviară din Prerov. El a fost  spitalizat, dar a decedat în aceeaşi zi, ridicând la 20 numărul victimelor alcoolului contrafăcut. Regiunile situate în nord-estul şi estul ţării sunt cel mai greu afectate de valul de intoxicaţii fără precedent. Un prim caz de intoxicaţie cu alcool contrafăcut a fost descoperit în această săptămână şi în Praga. Circa 40 de persoane erau spitalizate duminică din cauza intoxicaţiilor cu acest produs. Poliţia, care până în prezent a inculpat 22 de persoane având legătură cu acest caz, procedează de vineri la percheziţii în toată ţara, pentru a controla respectarea interdicţiei totale a vânzării de alcool, decisă de către Ministerul Sănătăţii. Duminică, autorităţile sanitare poloneze au reacționat la rândul lor  anunţând interzicerea în Polonia a vânzării de băuturi puternice provenite din Republica Cehă, cu excepţia berii şi a vinului.