Se poate spune că economia românească și sistemul de asigurări sociale se bazează pe o piramidă inversată, susținută de 3,1 milioane de angajați în societățile co-merciale private. În „cârca” lor stau 15 milioane de bugetari, mai exact, 4,9 milioane de pensionari, 4 milioane de copii și adolescenți până în 18 ani, 1,2 milioane de bugetari și 400 de mii de angajați în companiile de stat. La aceștia se adaugă 3-4 milioane de cetățeni care nu se regăsesc în nicio statistică, ei muncind fie la negru, fie în agricultura de subzistență. Acești bugetari sunt susținuți de contribuțiile, taxele și impozitele plătite de cei care muncesc în mediul privat. Așadar, un angajat a ajuns să susțină 5 asistați.
„Statul arată așa, ca un om foarte gras care s-a cățărat în spatele unuia foarte slab și subțirel, care este economia românească”, spunea acum doi ani președintele Traian Băsescu. Figura de stil descrie foarte plastic situația cu care se confruntă economia noastră, în care sunt mai mulți asistați social decât contribuabil. Apare astfel un dezechilibru între încasările la bugetul de stat și sumele plătite beneficiarilor de asigurări sociale, care, pe lângă dezechilibrul nimicitor la care este supus acest buget, creează toate premisele unui colaps de neevitat al sistemului economic. Iar deficitele, cel puţin pentru pensii, cresc ameţitor. Recalcularea pensiilor speciale făcută de Guvernul Boc a majorat deficitul la sistemul public de pensii cu 1 miliard de euro pe an. Bugetul de stat varsă anual bugetului asigurărilor sociale 3 miliarde de euro, adică aproape cât întregul deficitul bugetar al României. Printre inițiativele care “au pus umărul” la agravarea acestei situații a fost și introducerea, din motive vădit elec-torale, de către guvernul Boc a pensiei minime garantate, care a adus după sine o povară și mai grea pe “grumazul” bugetului. Această povară a apărut după ce, la rân-dul său, guvernul Năstase introducea în 2001 venitul minim garantat. Nici un partid de dreapta care, se presupune, că ar trebui să încurajeze munca, nu s-a atins peste ani de acest venit. Totodată, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de angajați la stat, de la 1,23 milioane în 2005, la 1,37 de milioane în 2009. Vorba lui Georges Clemanceau, prim ministru în a treia republică, “plantezi birocrați și culegi impozite”. Evaziunea fiscală de pe piaţa muncii este o altă sursă a deficienţelor din sistem. Ultimele date din luna noiembrie 2009 aratau că evaziunea fiscală de pe piaţa muncii era de 14,8% din PIB, iar evaziunea provenită din frauda fiscală directă era de 14% din PIB.
În 2009, Mariana Câmpeanu critica ideea unei pensii minime garantate, pentru că, spunea ea, România va fi transformată astfel într-o țară de asistați. Pensia, arăta dna Câmpeanu, este un drept obținut pe baza muncii și a contribuțiilor unei persoane. Între timp, Mariana Câmpeanu (PNL) a ajuns din nou ministru al Muncii. Dar nu mai spune multe lucruri despre pensia minimă garantată. Dacă în țări mai dezvoltate ale UE, sunt cel puțin 2 angajați care susțin un pensionar, în România, unde sunt înregistrați 4,3 milioane de salariați (privat+stat), raportul este de un salariat la 1,2 pensionari. Dar, în economie se estimează că ar exista 8 milioane de persoane acti-ve. Concluzia? 3,7 milioane de cetățeni români lucrează „la negru” și nu au nicio contribuție la bugetul de asigurări sociale. Astfel se ajunge la un deficit al fondului de pensii de peste 3 miliarde de euro. Soluții pentru redresarea situației ar exista, dar nu se pot aplica decât pe termen lung. În primul rând, trebuie create noi locuri de muncă pentru a creşte încasările din contribuţii, se poate amâna vârsta de pensionare şi se pot reduce numărul pensionarilor care încasează pensii în mod fraudulos. În caz contrar se ajunge în situația în care cheltuielile sociale ale statului lasă prea puţini bani pentru investiţii. Or, investiţiile sunt singurele care pot oferi o dezvoltare eco-nomică și, implicit, creșterea bazei de colectare a contribuțiilor sociale. Altminteri există pericolul ca, într-un timp destul de scurt, statul să intre în incapacitate de plată a pensiilor și a celorlalte asigurări sociale.
