Comuna Afumați. În a treia zi de Paști, Cerul s-a apropiat de oameni  

Marți, 14 aprilie. Când lumina Învierii încă îmbrățișa sufletele credincioșilor, comuna Afumați a fost, din nou, loc de popas pentru inimile care tot mai caută liniștea, nădejdea și bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. În cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Parohia Afumați II și-a deschis larg porțile pentru a-l cinsti, cu dragoste și aleasă prețuire, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, ocrotitorul blând și grabnic ajutător al celor ce i se roagă cu credință și dragoste.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.801

Ajuns la cel de-al ­11-lea an de când este prăznuit cu evlavie în această biserică, hramul închinat Sfântului Pahomie este o adevărată revărsare de har peste credincioșii locului și un urcuș de la pământ către Cer, care deschide inimile spre lucrarea lui Dumnezeu și lasă loc coborârii binecuvântării Sale peste întreaga așezare creștină de aici. Din anul 2016, când Patriarhia Română a rânduit oficial acest hram, în urma resfințirii bisericii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Pahomie și-a făcut simțită prezența în chip nevăzut, dar puternic, în viața celor care nu și l-au scos din suflet. Cunoscut ca un mare făcător de minuni, Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin este pentru afumățeni un sprijin neclintit și un ocrotitor grabnic. Mulți dintre cei care au pășit pragul bisericii Parohiei Afumați II cu inimile împovărate au plecat de aici mângâiați, întăriți și cu nădejdea reînnoită. Rugăciunile rostite cu credință înaintea icoanei sale s-au făcut ferestre către Cer, iar ajutorul său, nevăzut, dar atât de prezent, le-a adus pace și lumină în suflete.

A deschis minți și a luminat inimi

Slujba a fost, ca în fiecare an, o adevărată sărbătoare a inimii. Sub îndrumarea părintelui paroh Florin Ionică, un sobor de preoți a săvârșit o slujbă de o frumusețe duhovnicească impresionantă, învăluită în cântările unui cor psaltic ce a ridicat inimile credincioșilor spre înălțimi de rugăciune. 

Viața Sfântului Ierarh Pahomie este ea însăși o filă de Evanghelie trăită. Episcop al Romanului, iubitor de liniște și rugăciune, el a fost și un mare îndrumător al sufletelor. A iubit cartea, a prețuit școala și a înțeles că prin cunoaștere omul se apropie mai mult de Dumnezeu. A deschis minți și a luminat inimi, călăuzind generații întregi spre descoperirea adevărului dumnezeiesc și ajutându-i pe mulți să-L descopere pe Dumnezeu prin frumusețea și taina cunoașterii. Prin exemplul său, rămâne un model viu pentru orice om care își dorește să crească în credință și în înțelepciune. În semn de recunoștință pentru ocrotirea sa, în fiecare an, părintele paroh pregătește o cinstire deosebită, cu multă grijă și dragoste, ca pentru un prieten ceresc apropiat. Totul este gândit ca o ofrandă de suflet, o dovadă a legăturii vii și profunde dintre localitate și sfântul său ocrotitor. Tocmai de aceea, la bucuria sărbătorii au luat parte și reprezentanții autorităților locale, în frunte cu primarul Gabriel Dumănică, un sprijin constant al vieții bisericești din comună. ”În astfel de momente binecuvântate, simțim cu adevărat că suntem o comunitate unită nu numai prin loc, ci mai ales prin credință și iubire. Sfântul Ierarh Pahomie ne adună an de an în jurul valorilor care ne definesc: credința, familia, respectul și nădejdea. Prin ocrotirea sa, regăsim puterea de a merge mai departe și de a rămâne statornici în bine. Îi mulțumim pentru purtarea sa de grijă și ne rugăm să ne călăuzească pașii spre tot ceea ce este luminos și durabil. Tuturor celor prezenți le doresc sănătate, pace sufletească și bucurii alături de cei dragi”, a spus Gabriel ­Dumănică, primarul comunei Afumați.

Părintele Florin Ionică: ”Cinstirea lui este o tradiție și o nevoie a sufletului nostru”

De asemenea, părintele paroh Florin ­Ionică a pus accent pe sprijinul constant primit de la acest sfânt făcător de minuni, dar și din partea autorităților locale. ”Privind la viața și nevoința Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, înțelegem că avem înaintea noastră un model de sfințenie, dar și un adevărat îndemn la trăire autentică. El ne învață, pe noi, cei de astăzi, că numai cel ce trăiește în Hristos este om adevărat, iar omul adevărat este acela care iubește, iartă, zidește și aduce lumină în jurul său. În aceste vremuri grăbite și apăsate de încercări, sfântul ne arată calea liniștii, a rugăciunii și a cunoașterii, acea cale în care omul se regăsește pe sine și Îl descoperă pe Dumnezeu. De aceea, cinstirea lui este o tradiție și, totodată, o nevoie vie a sufletului nostru, o întoarcere la ceea ce este curat, frumos și veșnic. Cu aleasă recunoștință aducem mulțumire domnului primar Gabriel Dumănică pentru prezența și implicarea sa statornică în viața comunității noastre. De-a lungul anilor, printr-o frumoasă colaborare, s-au împlinit lucrări importante pentru bisericile și cimitirele parohiale, toate acestea fiind mărturii ale unei iubiri concrete față de Biserică și de oameni. Împreună, am zidit clădiri și suflete”, a spus părintele Florin Ionică, parohul Parohiei Afumații II. Astfel, în această lumină a sărbătorii, Parohia Afumați II rămâne un loc binecuvântat în care Cerul pare mai aproape, iar inimile oamenilor bat în același ritm al credinței. Sub ocrotirea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, localitatea își continuă drumul cu nădejde, cu dragoste și cu bucuria de a trăi în lumina lui Hristos.