@ Patriarhul României: ”BOR are convingerea că, în cooperare cu statul, poate să aducă o contribuție majoră societății în plan spiritual, cultural, educațional și social-filantropic”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și alți lideri ai cultelor religioase recunoscute în România s-au întâlnit miercuri, pe 10 aprilie, cu reprezentanții statului, la Muzeul Național de Artă al României, din București. Discuțiile s-au axat pe consolidarea colaborării, în special în domeniul social.

Preafericirea Sa a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul acordat cultelor religioase și pentru organizarea întâlnirii dintre reprezentanții statului și cei ai cultelor. Cu acest prilej, Părintele Patriarh a evidențiat responsabilitatea și cooperarea dintre stat și religie în beneficiul poporului român. ”Astăzi, Biserica Ortodoxă Română are convingerea că, în cooperare cu instituțiile statului, poate să aducă, alături de celelalte culte religioase, o contribuție majoră şi benefică la viaţa societății românești mai ales în plan spiritual, cultural, educațional şi social-filantropic. Această misiune derivă nu numai din nevoile contextului social de astăzi, ci în primul rând din mesajul Evangheliei lui Hristos, care nu desparte iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de oameni, fiindcă Dumnezeu iubește pe toți oamenii şi dorește mântuirea lor. Adresăm mulțumiri Guvernului României pentru sprijinul pe care l-a acordat până în prezent cultelor religioase şi pentru organizarea acestei întâlniri dintre reprezentanţii statului român și reprezentanţii cultelor religioase recunoscute din România, ca expresie a coresponsabilităţii şi cooperării dintre stat şi culte, pentru binele poporului român”, a spus Preafericitul Părinte ­Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Prezent la întrunire, premierul României, Marcel Ciolacu, a subliniat importanța con­tribuției cultelor religioase în domeniile social și educațional și a anunțat intenția Guvernului de a acorda un sprijin mult mai mare activităților acestora, inclusiv prin finanțare europeană pentru proiecte sociale. ”Nu-mi pot imagina o Românie sau o Europă fără aportul cultelor, deoarece cultele religioase reprezintă cel mai implicat și cel mai constant partener al statului, contribuind nu doar la patrimoniul nostru spiritual și cultural, cât mai ales în domeniile social și educațional. Cu alte cuvinte, suntem împreună pe un drum important. Am convingerea că prin instituțiile abilitate, în mod deosebit Secretariatul de Stat pentru Culte, vom reuși să diversificăm modalitățile prin care Guvernul va sprijini activitățile cultelor, împlinind astfel promisiunea făcută în octombrie 2023 de a valorifica într-o și mai mare măsură potențialul pe care cultele îl au în domeniul social-filantropic, medical și educațional”, a spus Marcel Ciolacu, premierul României.
Schimbările legislative prezentate de secretarul de stat pentru culte, Ciprian-Vasile Olinici, vizează extinderea finanțării pentru diverse domenii sociale și culturale, inclusiv pentru media, precum și includerea proiectării și construcției lăcașurilor de cult în lista activităților finanțate, inclusiv din fonduri europene. ”Socialul este o parte importantă pe care statul o vede în misiunea cultelor din România, motiv pentru care statul român și-a luat angajamentul de a finanța nu doar construcția și dotarea centrelor sociale, ci și întreținerea și funcționarea acestora”, a spus Ciprian-Vasile Olinici. De asemenea, secretarul de stat pentru culte, a explicat că Secretariatul de Stat pentru Culte se implică activ în promovarea libertății religioase în România și pregătește o inițiativă legislativă amplă pentru instituirea Zilei Libertății Religioase în calendarul oficial al țării. Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în direcția consolidării și protejării dreptului fundamental al libertății religioase pentru toți cetățenii. Data aleasă pentru această sărbătoare va fi 16 mai, o dată plină de semnificație pentru România. Această zi va marca nu doar amintirea Declarației cultelor religioase pentru integrarea României în Uniunea Europeană, semnată în 16 mai 2000, ci și recunoașterea valorii și importanței libertății religioase în societatea românească contemporană. Declarația semnată acum două decenii reprezintă un moment istoric pentru România, evidențiind unitatea și colaborarea tuturor cultelor recunoscute în țară în promovarea valorilor europene și a respectului pentru diversitatea religioasă. Instituirea Zilei Libertății Religioase va oferi oportunitatea de a reflecta asupra progreselor realizate în protejarea și promovarea libertății religioase în România, precum și de a recunoaște contribuția semnificativă a diverselor comunități religioase la viața socială, culturală și spirituală a țării. Această inițiativă legislativă demonstrează angajamentul ferm al autorităților române în susținerea valorilor democratice și a drepturilor omului, inclusiv a libertății religioase, ca fundament al unei societăți libere și deschise. ”Avem în România o afiliere religioasă de peste 99%, un caz unic în Europa, motiv pentru care este normal să celebrăm această prezență a religiosului în mentalul și în activitatea societății românești”, a mai spus Olinici. Așadar, instituirea Zilei Libertății Religioase nu va fi doar un moment de celebrare a diversității religioase și a toleranței, ci și un prilej de consolidare a coeziunii sociale și de afirmare a valorilor comune care definesc identitatea noastră ca națiune europeană.
Armonie socială
Atât statul, cât și cultele religioase recunoscute din România își propun să coopereze pentru promovarea armoniei sociale, respectând valorile morale și sprijinindu-se reciproc în realizarea obiectivelor comune. De altfel, și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a subliniat faptul că statul și cultele au obiective comune, motiv pentru care, statul trebuie să ofere sprijin cultelor. ”Credința dă forță unui popor, mai ales în vremuri grele. Oamenii au nevoie de repere, au nevoie de sprijin, au nevoie de tradiție, au nevoie de a-și păstra spiritul, spiritul nostru, al tuturor, care ne definește ca ­neam și existența noastră în această regiune a Europei. Statul și cultele religioase au obiective comune. Ne unește dorința de armonie socială, dar ne unesc și valori morale precum respectul față de legea civilă, cinstea întru ajutorarea și demnitatea umană. Neutralitatea statului în raport cu diferitele culte nu înseamnă absența dialogului sau a sprijinului. Proporțional cu nevoile fiecărui cult, statul trebuie să ofere sprijin. Cultele religioase sunt vectorii de susținere a diasporei românești, cu ajutorul statului român și al bisericilor din România”, a spus Nicolae Ciucă, președintele Senatului României, prezent și el la eveniment.
Și alți oficiali au fost prezenți la întrunire
La întrunirea de la Muzeul Național de Artă al României au mai participat și vice-premierul Marian Neacșu, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Teodora Preoteasa, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, deputatul Kelemen Hunor, precum și reprezentanți ai Institutului Național de Statistică.
Foto: Basilica.ro