Astronomii francezi au stabilit distanţa oficială dintre plantea noastră și Soare ca fiind de 149.597.870.700 metri. Evident, această distanţă nu este întotdeauna fixă, însă schimbarea valorii este doar virtuală și nu are niciun impact asupra vieţii pe Terra. Până acum se știa că distanţa dintre Soare și Pământ este de 150 de milioane de kilometri, mai mult sau mai puţin, neexistând o valoare precisă. “Definiţia unităţii astronomice avea nevoie de o revizuire. Iar acest lucru tocmai a fost făcut”, au anunţat cercetătorii de la Observatorul din Paris.