Într-un moment în care preocupările legate de mediu și dezvoltarea durabilă devin tot mai stringente, județul Ilfov își asumă un rol de lider prin semnarea primului Pact Ecologic Local din România. Această inițiativă ambițioasă, care are caracter de pionierat la nivel național, reprezintă un angajament puternic pentru protejarea mediului înconjurător și promovarea unei dezvoltări sustenabile în cadrul comunității locale.

Semnarea primului Pact Ecologic Local din România marchează un moment semnificativ în ceea ce privește inovarea și creșterea sustenabilă pe termen lung. Într-o lume în care schimbările climatice și degradarea mediului reprezintă amenințări reale este crucial ca toate comunitățile să acționeze în mod conștient și coordonat pentru a aborda aceste probleme.

Județul Ilfov are ca parteneri în proiect Fonduri-Structurale.ro, Asociația Măgurele Science Park, municipiul Torino, ENVIPARK, Torino.

Proiectul aduce un grad foarte ridicat de noutate prin scopul şi obiectivele sale, respectiv dezvoltarea primului Pact Ecologic European, European Green Deal, în judeţul Ilfov, mobilizând părțile locale interesate către o nouă etapă de redresare durabilă și incluziune, care se inspiră din bunele practici în domeniul ecologic.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin apelul ”Social economy and local green deals supporting SMEs to become more resilient”, în cadrul Programului “Single Market Programme – SMP COSME” .

Bugetul total al proiectului este de 1.053.367,44 lei (212.823 euro), din care 79.439,48 lei (16.050 euro) este alocarea aferentă judeţului Ilfov – Consiliul Judeţean.