Primarul Marian Ivan este la cel de-al doilea mandat ca prim edil al orașului cu peste 24.000 de locuitori din buza Capitalei. În ultimii 4 ani, domnia sa a avut mult de furcă din cauza inundațiilor din anumite zone ale localității. Totul a început pe vremea predecesorului său, prin 2005. Anul acesta, însă, Marian Ivan este hotărât să re-zolve definitiv acestă problemă.
“Necazurile noastre au început odată cu dezvoltarea imobiliară a orașului”, ne spune primarul Marian Ivan. “În acea perioadă, de boom imobiliar, s-a construit fără cap, haotic. Canalizarea a devenit, cu timpul, incapabilă de a mai face față solicitărilor datorită diametrului necorespunzător al conductei. Având în vedere că sistemul de canalizare fusese proiectat prin anii ‘60 era inevitabil să apară probleme.”, precizează dl. primar. La toată această situație a mai contribuit și uzura tehnică și morală a stației de pompare a orașului și diametrul subdimensionat al gurilor de refulare. Dar aceste neajunsuri vor înceta anul acesta, ne asigură domnul primar. Localitatea a obținut 12 milioane de euro, care vor fi investite în extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canal, în modernizarea stațiilor de pompare existente, în forarea de puțuri pentru alimentarea cu apă. Totodată, în zona Tractorului, se vor amenaja încă 6 stații de pompare pentru a se mări capacitatea de deversare a apelor pluviale. Anul viitor Marian Ivan speră să beneficieze de o parte din banii alocați pentru Masterplanul II, în valoare de 268 de milioane de euro, unul dintre proiectele pe care președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, ține morțiș să-l implementeze în județ. Acești bani vor fi mai mult decât bineveniți pentru a continua proiectele începute. În pre-zent, alimentarea cu apă a orașului este realizată în proporție de 80%. S-a modernizat stația de tratare și a fost pusă în funcțiune o stație de ionizare a apei. Au fost igienizate bazinele de captare și s-au înlocuit conductele metalice rețelele vechi din zona Duzilor-Eroilor. “Înainte apa curentă avea un miros neplăcut, ba chiar, spuneau cetățenii, s-au găsit și broaște!”, spune primarul. “După curățarea conductelor și a bazinelor această problemă nu mai există.
Cartier ANL în Pantelimon
Marian Ivan se confruntă cu o nouă provocare. În Pantelimon se va construi un cartier ANL pe un teren de 20 ha obținut de la MApN. Cartierul va avea 5.000 de apartamente. 2.500 vor fi repartizate primăriei Pantelimon, din acestea 30% vor reveni MApN, iar 20%, MAI. Restul de 2.500 de locuințe vor fi sub administrarea sec-torului 2 al Capitalei. Astfel, în viitorul apropiat, numărul locuitorilor orașului va crește semnificativ. “Oamenii aceștia vor avea nevoie de o infrastructură corespunzătoa-re.”, spune primarul. “Noi nu vrem să fim luați pe nepregătite. Așa că ne-am hotărât să acționăm în consecință. Suntem în negocieri avansate cu o bancă pentru un cre-dit de 10 milioane de euro. Cu banii aceștia vom construi în zona viitorului cartier ANL o creșă, o grădiniță, o școală, un azil de bătrâni și o primărie nouă. Mai avem în proiect și un parc, o bază sportivă și o sală de sport, a cărei construcție a început deja. Vom începe și reabilitarea și mansardarea școlilor din oraș.”, ne precizează dl. Ivan. Dl. primarul ne mai vorbește și despre alte lucrări aflate în curs de realizare. Pe strada Sf. Gheorghe au demarat lucrările la un parc care va avea o suprafață de 9.000 de mp, iar pentru reabilitarea termică a 7 blocuri s-au alocat deja 1,5 milioane de lei. În zona Livezile se va continua asfaltarea. Mai sunt “pe țeavă” și două săli de sport mai mici, câte una pentru fiecare școală.
Programe sociale pentru copii și bătrâni
Primarul din Pantelimon nu i-a uitat nici pe cei mici și nici pe bătrânii cu venituri mici, care-și duc cu greu traiul de zi cu zi. Elevii din Pantelimon participă la un pro-gram numit „ 10 de 10”. Astfel, cei care reușesc să obțină într-o lună 10 note de 10 sunt recompensați, la sfârșitul perioadei, cu o excursie în țară. „Am remarcat că ele-vii sunt stimulați și chiar și elevii mai slabi se zbat să obțină note mai bune pentru a merge și ei în excursie. Pentru a-i încuraja, îi luăm și pe cei care nu îndeplinesc ba-remul, dar care dau dovadă de progrese remarcabile.”, ne lămurește dl. Ivan. Primăria organizează excursii periodice și pentru cei în vârstă, mai ales cu ocazia unor evenimente religioase. De asemenea, pentru cei cu pensii mici, sub 400 de lei, primăria le subvenționează facturile pentru apă și canal, iar în fiecare an le sunt distribui-te peste 150 de tone de lemne obținute din sponsorizări. În această perioadă se distribuie și ajutoarele de alimente prin Programul European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate(PEAD), de care beneficiază atât pensionarii, cât și cei cu venituri mici și șomerii.
În urma celor aflate de la edilul din Pantelimon, ne-am convins încă o dată că zicala „omul sfințește locul” este cât se poate de adevărată și că în cazul primarului Marian Ivan ea se potrivește cu prisosință. Locuitorii orașului pot sta liniștiți pentru că, la ultimele alegeri au ales omul potrivit pentru această funcție.