Noul mers al trenurilor intră în vigoare la data de 9 decembrie. Acesta va fi valabil până la data de 14 decembrie 2013 şi vizează asigurarea unor condiţii mai bune de deplasare a românilor care aleg transportul feroviar. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători va introduce în circulaţie încă 60 de trenuri.

Dacă faci naveta sau, pur şi simplu eşti nevoit să te deplasezi frecvent cu trenul, anul nou îţi aduce motive de bucurie. Vagoanele şi holurile mijloacelor care asigură transportul feroviar nu vor mai fi supraaglomerate anul viitor. Încă 60 de trenuri vor fi puse în circulaţie pe principalele rute care fac legătura între marile oraşe şi comu-nele din judeţe. Potrivit noilor reglementări care intră în vigoare la data de 9 decembrie anul curent şi vor fi aplicate până pe 14 decembrie 2013, zilnic, se vor afla în circulaţie 1.378 de trenuri faţă de numai 1.318 câte au fost pe parcursul anului 2012. În principalele staţii şi agenţii CFR găseşti broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2012-2013” cu toate noile informaţii de care ai nevoie. Broşura costă 13 lei.