Cornetu se transformă puţin câte puţin şi cei 11 km distanţă faţă de Bucureşti par tot mai mici datorită condiţiilor de viaţă pe care autorităţile locale le creează pen-tru corneţeni.
Dată în folosinţă anul trecut, grădiniţa este uimitoare şi pe dinafară şi în interior. I-am prins pe prichindei la ora de masă, la un piure de cartofi şi fripturică de pui cu sos de roşii. Mirosea îmbietor şi ei mâncau cu poftă, aşa că nu i-am deranjat mai mult şi ne-am continuat vizita. Panouri cu Moşi Crăciuni confecţionaţi din hârtie şi ghe-tuţe roşii ne-au smuls zâmbete, iar sala computerelor ne-a impresionat odată pentru că există la o grădiniţă, şi apoi pentru că este echipată cu computere performante.
Prichindeii au chiar și o sală de calculatoare
«Am hotărât recent în Consiliul local ca la această grădiniţă pe lângă dotările existente deja, să înfiinţăm şi un cabinet medical, ceea ce este o premieră pentru jude-ţul Ilfov. Chibzuim banii în aşa fel încât noua generaţie de copii să trăiască mai bine ca părinţii şi bunicii lor, în condiţii, să spunem, europene, adecvate anului 2012», spune viceprimarul Ion Stanciu, conducându-ne apoi spre trapeza bisericii Sfânta Parascheva.
Ora de masă la grădiniță
«E gata trapeza unde, după fiecare slujbă persoanele în dificultate primesc câte o masă caldă, pregătită aici, în bucătăria pe care o vedeţi», povesteşte viceprimarul Ion Stanciu, în acelaşi timp şi consilier parohial de mai bine de 12 ani.Ce-i drept, trapeza lucea de curăţenie şi printre frescele proaspăt pictate am remarcat-o pe Sf. Filofteia de la Argeş, recent sărbătorită, pictată în costum tradiţional românesc.
La trapeza bisericii persoanele cu dificultăți materiale primesc o masă caldă după slujbă
«Ne mândrim cu biserica noastră şi cu oamenii care o alcătuiesc, enoriaşii şi preoţii», spune Ion Stanciu, adăugând că «Evlavia oamenilor din Cornetu mai există în-că şi sunt şi eu bucuros atunci când văd că biserica e plină la sfintele slujbe».
Dascălul bisericii, Florin Ivaşcu ne spune că boierul vremii de atunci, Dimitrie Marinescu-Bragadiru, a construit în anul 1900 biserica ce poartă hramul Cuvioasei Parascheva de la Iaşi, iar cucernicia enoriaşilor a fost răsplătită în anul 2003 de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei prin donarea unui veşmânt care a acoperit moaş-tele Cuvioasei de la Iaşi. Păstrat într-o raclă confecţionată la atelierele Patriarhiei de la Popeşti-Leordeni, veşmântul este înconjurat de bijuterii de aur donate de corneţeni care şi-au văzut îndeplinite dorinţele de către Cuvioasă. Am remarcat şi un deosebit trandafir de argint şi platină şi am aflat că este dar de la un preot a cărui fiică s-a însănătoşit urmare a rugăciunilor făcute Sfintei în biserica din Cornetu.
Biserica din Cornetu cu hramul Sf. Parascheva
«În fapt, şi catapeteasma este deosebită, nu numai pentru că a fost refăcută şi suflată cu aur, dar şi pentru că icoanele mici din primul registru provin de la biserica Sf. Nicolae Vlădica din Bucureşti»
Desigur că sunt multe altele de povestit despre această biserică şi oamenii care o alcătuiesc şi slujesc, dar lăsăm ceva şi pentru hramul din octombrie 2013.