 Fotbalistul echipei AS Saint-Etienne, Bănel Nicoliţă, a fost operat pentru o problemă musculară și va fi indisponibil cel puţin două luni, a declarat tehnicianul Christophe Galtier, citat de cotidianul Le Progres.

 Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat că România va juca un meci amical cu reprezentativa Argentinei la 14 martie 2014, subliniind că un acord în acest sens a fost semnat, iar argentinienii vor veni cu toate vedetele.

 Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, spune că niciun jucător nu va fi cedat în această iarnă, singurul care ar putea să plece fiind căpitanul Alexandru Bourceanu, însă numai în schimbul a cinci milioane de euro.

 Ofiţerul de integritate al FRF, Ioan Hurdubaie, a declarat, într-o conferinţă de presă, că UEFA a comunicat forului de la București că există suspiciuni în privinţa câ-torva meciuri din Liga a II-a din România (Arieșul Turda – UTA, pe 2 iunie 2010, FC Botoșani – FC Snagov, pe 28 octombrie 2010, Steaua II – FC Snagov, pe 6 noiembrie 2010, și Callatis Mangalia – Viitorul Constanţa, pe 24 aprilie 2012), în cazul altor 14 jocuri suspectate rezultatul verificărilor fiind negativ. 

 Acţionarul dinamovist Ionuţ Negoiţă a achitat suma de 300.000 de euro, reprezentând partea sa din salariile restante către jucători pentru ultimele trei luni. 

 Alexandru Ioniţă, atacantul formaţiei Rapid, a declarat că după intrarea clubului în insolvență fiecare jucător va fi chemat de conducere pentru a-și negocia pleca-rea sau un alt contract, precizând că până acum fotbaliștii nu au fost înștiinţaţi dacă trebuie să renunţe la o parte din res­tanţele pe care le au de primit.