Fumul cel alb a ieșit cu o repeziciune neașteptată pe hornul de la Cotroceni. Jupânul Băsescu a capitulat, în sfârșit, în fața voinței populare și, „stimulat” discret de la Bruxelles, și-a călcat pe inimă și pe declarațiile anterioare, conform cărora se angaja să nu-l mai numească pe „Micul Titulescu” vreodată prim-ministru și l-a numit viitorul șef al Executivului în persoana lui Victor Ponta. Toată suflarea politică de pe mapamond a răsuflat ușurată. Țara pare să se îndrepte, neașteptat, spre o normali-tate politică anormală pentru ultima perioadă. Moș Crăciun intră, iată, pe hornul, de data aceasta al Guvernului, să ne aducă daruri multe. Tuturor celor care au votat copios împotriva PDL și a tutorelui său, viitorul for executiv le va aduce daruri care mai de care mai „îmbucurătoare”. Pe surse, sau pe „nesurse”, de la televiziuni sau de la „neteleviziuni”, aflăm că renul Rudolph trage din greu la sania viitoarelor hotărâri guvernamentale. Din surse „lapone” aflăm că MoșCrăciunul Ponta ne va blagoslovi cu daruri care ne vor lăsa cu gura căscată. Pe unii de uimire, pe alții, de foame. Ce ne-a șoptit nouă Rudolph, care trăsese o dușcă din apa rece cu care USL îmbătase electoratul înainte de scrutinul din 9 decembrie, anunțând reîntregirea salariilor și oareșce măriri de pensii? Stați jos și luați notițe! Într-o ordine aleatorie, poftiți de luați aminte: creșterea impozitelor locale cu până la 16%, în funcție de cum or vrea baronii locului, creșterea substanțială, cu 30% a RCA (cui prodest?), scumpirea energiei electrice cu 11%, mai mult decât fusese prevăzut inițial în această etapă, scumpirea gazelor naturale, blocarea, în continuare a posturilor bugetare, în ciuda faptului că multe instituții publice lucrează în continuare la cote de avarie în privința numărului salariaților, coroborată cu înghețarea salariilor și în acest an. Nu știu de ce, dar această arie mi se pare cunoscută. Nu seamănă ea cu ceea ce „cânta” PDL-ul, mai an? Surprize vor mai apărea cu certitudine în urma convorbirilor cu FMI și Banca Mondială, una câte una, pe măsură ce „colosul” uselist se va „implementa” mai adânc în problemă. „Soluția finală” a noii guvernări va fi identică cu cea deja aplicată cu „succesuri” de puterea anterioară, mai exact, încercarea de a scoate țara din criză pe spinarea amărâților… Vorba poetului, „toate-s vechi și nouă toate…” În curând, deviza prezidentului Băsescu, „Să trăiți bine!”, se va transforma, încetul cu încetul, în „Să muriți bine!”. Că tot vine Apocalipsa din 21 decembrie! Care în România a în-ceput cu vreo 23 de ani înainte, dar noi, ca fraierii, nu ne-am dat seama…