Jurnalul de Ilfov, lider pe piaţa presei în judeţul Ilfov şi iniţiator al celui mai amplu program social demarat în ultimii ani în teritoriu, susţine campania „Hepatita C nu doare. Doar ucide”, lansată pe 29 ianuarie de Alianţa Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (APCR), în parteneriat cu Institutul “Matei Balş”, laboratoarele Bioclinica şi Roche România. Postul de teleziune TVH2.0 ni s-a alăturat în susţinerea campaniei, aducând în atenţia telespectatorilor săi importanţa prevenirii li depistării la timp a hepatitei C, în cadrul emisiunii Medicina Tv.
Aşadar, programul „Hepatita C nu doare. Doar ucide”, lansat de APCR şi cadrele medicale de la instituţiile amintite anterior, şi susţinut de Jurnalul de Ilfov şi TVH2.0 în calitate de parteneri media, oferă posibilitatea ca 50.000 de români să facă testul de depistare precoce a bolii, în stadiu incipient atunci când poate fi tratată cu succes, fără să suporte costurile acestuia. Ce ne face să trecem acum la testarea pentru HCV? Răspunsul este foarte simplu: Azi avem alternativa vindecării în cazul acestei infecţii şi, ca atare, şi şansa prevenirii cirozei hepatice şi a cancerului hepatic produse de acest virus. Este esenţial să diagnosticăm cât mai devreme şi să tratăm corect şi la timp hepatita cronică C”, susţine prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”.
- Problema hepatitei C, dezbătută în direct, luni de la 14.00-15.00
Ca să transmitem mesajul privind importanţa testării şi administrării unui tratament corect şi la timp, unui număr cât mai mare de români, TVH2.0 şi Jurnalul de Ilfov vor mediatiza împreună evenimentul APCR, medicilor de la “Matei Balş”, al celor de la laboratoarele Bioclinica şi Roche România. Luni, la “Medicina Tv”, emisiune ce informează, construiește, dă o șansă la viață…și în România, difuzată de postul de televiziune amintit, în direct, în intervalul orar 14.00 – 15.00, colega noastră Ionela Chircu, reprezentant al Jurnalului de Ilfov va participa la o discuţie deschisă despre această boală perfidă, care nu provoacă dureri, doar ucide! Alături de ea, la emisiunea prezentată de Teodora Drăgoi Pop, se vor afla prof. dr. Alexandru Oproiu, preşedinte de onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România care a şi iniţiat Campania “Hepatita nu doare. Doar ucide”. Staţi cu ochii pe noi, luni, de la 14.00 la 15.00, în direct la TVH2.0! Meritaţi să fiţi sănătoşi!