Cum îngăduie Dumnezeu greutățile, marile încercări în viața noastră
Cu toții avem perioade frumoase în viață, și mai puțin frumoase. Toți trecem prin lume azi râzând și bucurându-ne de marile realizări, mâine plângând în hohote și zbătându-ne aproape epuizați să găsim soluții salvatoare pentru problemele care ne îngreunează. Dumnezeu acceptă să traversăm perioade zbuciumate, pline de suferință. Oare de ce?
Cât trăim, bucuriile și necazurile se împletesc. Căci bine spun sfinții părinți când amintesc că nu există om pe lumea aceasta care să aibă parte numai de bucurii, și nici om care să se afunde în necazuri și să nu mai răzbească până la ultima suflare. Ce nu știm noi este că bucuriile pe care nu le trăim în profunzimea lor, cu suflet curat, cândva se vor transforma în dureri, în timp ce suferințele înțelese și purtate cu evlavie, pioșenie și speranță în Bunul Dumnezeu ne vor aduce bucurii mărețe și mântuire. Tatăl Ceresc nu ne-a creat ca să suferim. El nu ne-a atribuit imperfecțiuni fizice sau spirituale. Noi înșine aducem relele, materiale sau spirituale în viața noastră. Dumnezeu nu vrea să-și vadă creatura iubită în nevoi, dureri, necazuri. El nu este autorul răului, ci al binelui suprem.
Unde greșim de suferim?
Greșim că, de nenumărate ori în loc să ne îndreptăm spre smerenie, spre binele moral, cu bună știință sau nu, urmăm calea răului, a păcatului, a patimilor. Scrierile bisericești ne prezintă trei factori colosali care ne conduc inevitabil spre suferință: neștiința, uitarea și ignorarea. Foarte multe păcate la săvârșim fără să știm acest lucru, considerând mai degrabă că înfăptuim lucruri absolut normale. De altfel, în nenumărate rânduri deși avem capacitatea de a discerne binele de rău, recurgem la gesturi și fapte rele. Din neștiință, spunem noi. Dar atunci, neștiința se transformă în ignoranță care, dacă este menținută ceva vreme, devine uitare. Și iată, sursa durerilor fizice, sufletești! Iată de ce ne confruntăm cu atâtea lipsuri financiare și materiale. Cum se face că totuși, fiind oameni care trăim după reguli și principii morale, prietenoși, respectuoși, onești și muncitori, ajungem să ne umplem de amărăciune, tristețe și să purtăm dureri aproape insuportabile? Nu degeaba spun slujitorii bisericilor că rădăcina tuturor relelor este egoismul sau iubirea de sine, izvorât din dorința de a ne îndulci traiul de zi cu zi, de a ne crea un confort mai bun. Dacă avem păcate mai mici trebuie să ne așteptăm la suferințe mai mici, și invers. Cu cât păcatele noastre sunt mai mari, cu atât vom avea de înfruntat încercări tot mai grele.
Există cale de vindecare
Da. Din fericire, Tatăl Creator ne dă șansa de a ne vindeca, dar acest lucru presupune schimbarea noastră. Avem datoria de a ne schimba percepția despre durerea în sine, indiferent de felul ei. Înprimul rând, trebuie să înțelegem și să nu mai refuzăm încercările, suferințele. Să luăm aminte de la învățăturile Sfântului Maxim Mărturisitorul care ne-a pus în mână cheia spre vindecare. Să fim atenți la povețele lui, care spun: „Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înțelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire și cunoștință. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură și neștiință.“ Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne asigură că nu suntem singuri pe lume și ne arată calea spre mai bine. „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți avea odihna sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară”.
De ce permite Tatăl Creator să trecem prin dureri?
Dumnezeu ne iubește. Și cu toate astea, îngăduie chinurile noastre. De ce? Ei bine, El nu ne lasă în suferință fiindcă ne vrea răul ci, pentru că vrea să ne apropie de adevăratul sens al vieții. „Dumnezeu nu vrea păcătosul mort, ci să se întoarcă și să fie viu.“ Indiferent cât de grele ar fi încercările prin care trecem, toate lipsurile noastre, suferințele fizice sau sufletești au rol curățitor, purificator în viața noastră. Chinurile noastre sunt doar probe de scurtă sau mai lungă durată, de mai mică sau o mai mare intensitate prin care trebuie să trecem pentru a dobândi mântuirea. Fiecare suferință pe care o trecem ne aduce cu un pas înaintea smereniei, mântuirii. În noi stă puterea de a păstra viața, dar și de a ne depărta de la bine. Tatăl nostru ne-a dat libertatea pentru că nu-i place constrângerea. Din păcate, liberul arbitru, libera alegere stă la baza răului.
Cea mai puternică rugăciune la suferință
Nori apăsători se adună deasupra mea, Doamne,
Și amenințarea furtunii mă înspăimântă.
Deși sunt în suferință, nu mă plâng împotriva Ta, Dumnezeule,
Pentru că Tu ești sprijinul meu și stânca unde îmi caut scăparea.
Tu Doamne cunoști necazurile mele și ai grijă de mine neîncetat.
Cu toată suferința mea, știu că mă iubești și asta îmi dă tărie.
Cu speranța în ajutorul și bunătatea Ta,
Nu mă voi lăsa răpus, ci mă voi lupta cu curaj și voi fi scăpat.
Tu ești Cel ce cârmuiește lumea și viețile oamenilor,
Îndreaptă corabia vieții mele, care acum este clătinată de valuri furioase, spre ape liniștite.
Degeaba mă zbat singur împotriva furtunii,
Că fără Tine nu pot face nimic.
Către Tine mă îndrept și mă rog:
Vino în ajutorul meu, așa cum L-ai salvat pe Petru,
Cel care venea spre Tine pe apă.
Întinde-ți brațul spre mine, cum L-ai întins spre el,
Dumnezeule milostiv, salvează-mă degrabă!
Amin.
