Numărul de cereri prin care se solicită prima pe cap de animal din cadrul Plăţilor Naţionale Directe Complementare (PNDC) sector zootehnic a crescut cu 8,76% în 2013, faţă de 2012, se arată într-un comunicat APIA.
„Numărul de ovine şi caprine pentru care s-au solicitat primele pe cap de animal a crescut cu 9,42 % în 2013, faţă de 2012. Termenul limită pentru depunerea cererilor de solicitare a primei pe cap de animal a fost 30 aprilie 2013”, se spune în comunicat.
În cadrul Campaniei de primire a cererilor de solicitare a primei pe cap de animal din cadrul plăţilor naţionale directe complementare sector zootehnic, speciile ovine şi caprine, desfăşurată în perioada 5 aprilie – 30 aprilie, au fost depuse 59.587 cereri, aferente unui efectiv de 9.363.000 de animale.
Potrivit APIA, prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli, înscrişi în evidenţa agenţiei cu cod unic de identificare, pentru femele ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu. Pentru a primi plata pe cap de animal, beneficiarii trebuie să deţină un efectiv în exploataţie de minimum 50 de capete femele de ovine/25 de capete femele de caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei, iar efectivul pentru care se solicită prima trebuie să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei.
De asemenea, numărul de animale trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere pe perioada de retenţie până la data de 3 august 2013, iar cererea urmează să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite.