Găzduit de miniona sală a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ilfov din oraşul Voluntari, Festivalul-concurs interjudeţean de muzică pentru copii prezentat de profesorul Andrei Galbenu din Brăneşti s-a desfăşurat pe parcursul a 7 ore, sâmbătă 18 mai. 7 ore în care copiii înscrişi în cele 16 secţiuni ale festivalului au aşteptat să le vină rândul şi, pe scenă, să-şi cânte valoarea atent şi minuţios secondaţi de profesori, părinţi, bunici şi, nu în ultimul rând, de un profesionist ca Marius Văduva de la Centrul din Voluntari.
Juriul a fost alcătuit din Florina Catană, reprezentanta primăriei Brăneşti, viceprimarul din Popeşti Leordeni, Iosif Năstase, inspectorul de religie Vasile Bogus, Carmen Popescu, directorul Centrului din Voluntari, profesoara Melania Băncilă, Gheorghe Ceapă de la Direcţia Judeţeană de Cultură şi semnatara acestor rânduri. Preşedintele juriului a fost profesorul Nicolau Dumitru Dan, directorul liceului teoretic « Traian Lalescu » din Brăneşti. Domnia sa nu a avut drept de vot, ci datoria de a aduna notele fiecărui jurat la finalul fiecărei secţiuni dintre cele 16.
Festivalul a fost interjudeţean pentru că, înafară de ilfoveni, au participat reprezentanţi din Mizil (Prahova), Călăraşi, Piteşti (Argeş) şi Bucureşti.
Muzica – balsamul unei zile lungi
În timpul concursului am reascultat muzică în adevăratul sens al cuvântului fie că a fost interpretare vocală solo, în grup sau instrumentală, fie din categoria uşoară sau populară.
Ne-am desfătat sufletele cu « Mă întorc la tine mare albastră » aparţinând lui Daniel Iordăchioaie pe care a interpretat-o călărăşeanul Dan Valentin Buzatu, « Balada pentru Sanda » pe care o cântă Elena Cârstea este ideal pusă în valoare de Denisa Dima din Popeşti Leordeni , « Cançao » pe care Amalia Stanciu de la clasa Viorelei Filip a cântat-o în protugheză fost de excepţie, « Iartă » a regretatei Mihaela Runceanu a fost de două ori simţită de glasurile Cristina Ioniţă din Călăraşi şi a Rodicăi Grigore din Snagov. Muzica de inspiraţie religioasă – You raise me up (Tu mă ridici), Josh Groban- a fost inteligent adusă pe scenă de Andreea Dascălu de la Seminarul Teologic « Sfânta Filofteia » din Brăneşti şi apoi de Marius Văduva, profesionistul Centrului din Voluntari.
Nu vreau să trec peste « Sunt o fată frumuşică » (Maria Pietraru) interpretată de Maria Drâmbu, « Mi-a adus bădiţa flori » a Laviniei Lişcan sau « Cui nu-i place dragostea » a Ioanei Plocon din Buftea şi « Curge Prahova la vale » a Cosminei Onuţu din Mizil.
Nu pot să trec nici peste ansamblul de la şcoala « Ion Vişoiu » din Chitila îndrumaţi de deosebitul profesor Gheorghe Georgescu sau peste « Gruianca », ansamblul inimosului învăţător Ion Enache. Şi nu mi-aş ierta dacă nu aş menţiona-o pe profesoara pentru învăţământul primar, Rodica Crivăţ de la Brăneşti.
Diplomele Jurnalul de Ilfov
Partener media alături de organizatori – Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov ; Liceul teoretic « Traian Lalescu », Brăneşti ; Euro Education Federation ; Casa Corpului Didactic Ilfov ; Primăria Brăneşti – săptămânalul Jurnalul de Ilfov a acordat pentru prima oară diplome, în semn de apreciere faţă de participanţii la festival. Valoarea celor care au primit diplomele de excelenţă « Jurnalul de Ilfov » a fost singurul criteriu pentru care respectul nostru s-a îndreptat spre ei, cu atât mai mult cu cât, valoarea lor am urmărit-o în timp la diverse manifestări. Ei sunt : Maria Drâmbu, ansamblul Izvoraşul şi Mădălina Ivan din Brăneşti ; Denisa Luiza Dima din Popeşti-Leordeni ; Formaţia Trubadurii din Pantelimon ; ansamblurile « Doruleţul » din Chitila şi « Gruianca » din Gruiu. Cinste lor şi profesorilor îndrumători !
O diplomă neacordată încă…
…şi pe care nu ştim încă s-o tehnoredactăm ca să reflecte cu adevărat respectul pentru toate cadrele didactice ilfovene care se ocupă de copii în timpul orelor de curs sau în activităţi extraşcolare. Vorbim, uneori, poate prea mult despre zestrea economică a Ilfovului, uitând zestrea umană pe care o reprezintă cadrele didactice. Şi mai am ceva de apreciat: pe toţi primarii sau viceprimarii care, din bugete mici, alocă bani pentru educaţie, în orice sens s-ar face aceasta.
Maria Drâmbă şi ansamblul Izvoraşul
Marii câştigătorii: voce, Mădălina Ivan (Brăneşti) şi chitară, D. Stere (Popeşti-Leordeni)
Ansamblul Gruianca
Diplomă JDI şi Izvoraşul
Denisa Dima, Popeşti Leordeni
Ansamblul de la Chitila