Protejaţi copiii cu sistemele de siguranţă, din ­interiorul mașinii!

Orice ocazie trebuie folosită din plin, atunci când este vorba despre salvat vieţi nevinovate de minori. Prioritatea asta nu trebuie demonstrată. Prilejul actual? Ziua sărbătoririi copilului şi a copilăriei, când, ne îndreptăm o atenţie specială asupra lor. Măcar cu ocazia asta să ne formăm reflexele raţiunii şi corectitudinii. Suntem răspunzători de viaţa lor, când îi avem pasageri.

O întrebare cu răspuns complicat şi lung

De ce în dialogul cotidian, numim cu indulgenţă drept accidente unele crime comise cu automobilul – din imprudenţă, beţie, nepăsare, inconştientă şi câte or mai fi?

Bineînţeles că juridic lucrurile sunt mai bine precizate. Poate dacă am încerca să pronunţăm mai des cuvântul „crimă” – care, chit că e dur, dar reflectă tragedii cumplite – ar dispărea treptat scuzele ridicole de tipul: „am uitat să-i prind centura de siguranţă; nu mergeam prea departe; ne grăbim; n-am avut timp”. 

Filtru de poliţie fără amenzi dar cu echipă tv

DN1, dimineaţa. Un echipaj al Serviciului Rutier Ilfov se poziţionează la vedere:  şef birou accidente, comisar Ciprian Ol­teanu; inspector Cătălin Baba; subinspector Oana Spînu şi agent şef principal Adrian Costache. 

În apropiere, o echipă tv mobilă de la “Antena 3” aşteaptă să intre la știri. Oana e cea care va apărea la cameră, în direct. 

Ce se întâmplă azi? Poliţia ilfoveană a demarat un demers strict preventiv, pentru reducerea accidentelor rutiere în care copiii sunt victime. Nu vor da amenzi. E 1 Iunie şi  fac doar constatări, observaţii, recomandări. 

Centura şi scăunelul de siguranţă pentru copii

 Cei de până la 12 ani nu au voie să stea pe scaunul din faţă, de lângă şofer;

 mare atenţie, mare, la copilul care stă în picioare, între scaune. Nu are voie!

 cei de până la 3 ani stau numai pe scaunul din spate şi trebuie să fie protejaţi de sistemele de retenţie, omologate legal.

Așa să faci! Altă soluţie nu e. Poţi îndura multe nenorociri care vin din afară. Pot fi accidente. Dar să iei viaţa unui copil din vina ta, asta este cupa cea mai amară, întinsă de inconştienţă.