BASCHET. Campioana masculină CSU Ploiești va evolua în sezonul 2013-2014 în FIBA Eurocup, a doua competiţie valorică europeană al cărei număr de echipe participante a fost extins, de la 32 la 48. Oficialii campioanei speră că renovarea Sălii Olimpia din Ploiești să fie gata la timp, pentru a-și putea juca meciurile pe teren propriu, dar iau în considerare și varianta București, la Sala Dinamo. CSU Ploiești a mai jucat în FIBA Eurocup, tot graţie unei invitaţii, în 2007-2008, când nu a reușit să treacă de grupe. 

POLO. Naţionala României s-a clasat pe locul 3 la turneul internaţional „Cupa Dunării”, desfășurat la Bratislava. În ultimul meci, poloiștii tricolori au fost învinși cu 12-8 de echipa similară a Germaniei. La „Cupa Dunării“, jucătorii antrenaţi de Vlad Hagiu au obţinut două victorii, cu Olanda (10-7) și Slovacia (15-8), și au suferit două înfrângeri, cu Australia (8-9) și Germania (8-12). Turneul a fost câștigat de Australia, urmată de Germania și România.

UNIVERSIADA. România va fi reprezentată la a 27-a ediţie a Universiadei de vară, care va avea loc în perioada 6-17 iulie, la Kazan (Rusia), de o delegaţie compusă din 140 de sportivi și oficiali. Delegaţia cuprinde sportivi cu rezultate excelente în competiţiile naţionale și internaţionale. La atletism fac parte din lot Andreea Ogrăzeanu, campioană europeană de tineret, și Bianca Perie, triplă campioană mondială și dublă campioană europeană la junioare; gimnastica va fi reprezentată de componenţi ai lotului olimpic masculin, precum Marius Berbecar, multiplu medaliat în etapele de Cupă Mondială și la Campionatele Europene, în timp ce la scrimă România își pune mari speranţe în Simona Pop, medaliată cu argint la Europenele de la Zagreb, din iunie.