În ultima perioadă, orașul Măgurele înflorește. La propriu. Străzile sale, mai ales cele din centru, au fost „invadate” de zeci de jardiniere cu aranjamente florale care-ți încântă ochii. Ai senzația că și orașul este mai curat și mai proaspăt, că locuitorii lui sunt mai veseli, mai binevoitori și mai senini.

Meritul pentru această „sim­­­­fonie florală” îi aparține tânărului viceprimar al localității, Narcis Constantin. La demersurile și sugestiile acestuia, jardinierele au fost amplasate în fața primăriei, în centrul orașului și pe aleile din jurul blocurilor de locuințe. Câți bani au fost investiți în această inițiativă? ZERO! Aceasta pentru că firma care se ocupă cu salubrizarea orașului a oferit, gratuit, zecile de jardiniere, care au „înveselit” urbea ilfoveană.

„Îmi doresc un oraș cât mai curat. Dacă avem în vedere perspectivele de dezvoltare ale localității, legate de laserul care se construiește aici, nu putem să nu avem grijă de înfățișarea orașului. Nu trebuie să ne facem de râs. În câțiva ani, aici vor veni câteva mii de cercetători din întreaga lume, iar noi trebuie să le arătăm că au venit într-un oraș îngrijit, un oraș curat, un oraș civilizat, în care să se simtă bine”, ne spune viceprimarul.

Un centru medical la standarde europene

Un alt motiv de satisfacție pentru Narcis Constantin este și demararea lucrările la noul Centru Medical. Șantierul a fost inaugurat în martie și, din luna octombrie, locuitorii din Măgurele vor putea beneficia de servicii medicale de calitate în cabinetele centrului. „Era o investiție absolut necesară, mai ales că vechea policlinică arată cum arată. Vom avea cabinete pentru medici de familie, cardiologie, stomatologie și multe alte specialități. Deja, o firmă importantă, specializată în asistență medicală, s-a arătat interesată să vină la Măgurele. Efortul financiar al primăriei va fi minim. Am calculat că, la o chirie de 5,7 euro/mp, investiția se autofinanțează, iar în 15 ani se și amortizează. Dar, s-ar putea ca, în urma licitațiilor ce se vor ține, prețul pe metrul pătrat să fie mai mare, fapt care va face să scadă durata de amortizare, ba chiar să se înregistreze și profit. Am gândit astfel încât să nu dăm bani de la bugetul local. Nu vrem ca această investiție să devină o piatră de moară atârnată de gâtul primăriei”, afirmă viceprimarul.

Strategia de dezvoltare prinde contur

Pentru Narcis Constantin viitorul orașului este esențial. Pentru ca acest viitor să fie unul trainic și care să asigure bunăstarea concetățenilor săi, viceprimarul s-a hotărât să conceapă o strategie de dezvoltare, pe termen lung, a localității. El dorește rezolvarea problemelor globale ale urbei, pentru că, după cum ne-a spus,  „dacă rezolvi problemele globale importante, problemele punctuale se vor rezolva de la sine.” Primul pas este refacerea Planului de Urbanism General (PUG). Apoi va urma elaborarea Strategiei de Dezvoltare. Pentru aceasta, se vor organiza întâlniri, dezbateri, consultări cu toate categoriile sociale. „Vrem să aflăm cât mai exact care sunt necesitățile concetățenilor noștri, din punctul de vedere al dezvoltării urbanistice. Aceste doleanțe vor fi cuprinse în strategia de dezvoltare. Va fi un fel de brainstorming la nivelul întregii localități. Mi-ar plăcea ca, odată elaborată, peste 3-4-5 mandate edilii de atunci ai orașului să consulte această strategie și să spună, «iată, anul acesta trebuie să ducem la bun sfârșit proiectul cutare, sau cutare», să vadă exact ce este de făcut”, ne-a mărturisit Narcis Constantin.

Gândurile de viitor ale viceprimarului din Măgurele nu se opresc aici. El nutrește speranța că toate proiectele pe care le are acum în vedere, dar și multe altele care vor apărea, ca urmare a transformărilor inevitabile care se vor produce în acest oraș, vor prinde viață, iar localitatea se va înscrie printre cele mai frumoase și dezvoltate din Europa.