Valoarea facturii la energia electrică va scădea, în medie, cu 5% din luna august, în urma amânării acordării de către stat a unui număr de certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă, precum şi a scăderii cu 1,3% a preţului la energia electrică livrată consumatorilor finali.

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a prezentat date conform cărora valoarea facturii poate scădea în medie cu 5%. Măsura este datorată amânării tranzacţionării certificatelor verzi, dar procentul poate fi mai mare, în funcţie de fluctuaţia preţului energiei de pe OPCOM (bursa energiei).

Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile a fost adoptată, recent, de Guvern. Potrivit actului normativ, recuperarea certificatelor verzi se va realiza începând cu 31 martie 2017, pentru centralele hidro şi solare, respectiv de la 1 ianuarie 2018, pentru centralele eoliene.

De asemenea, a fost amânată temporar, începând cu 1 iulie 2013, acordarea unui număr de certificate verzi pentru fiecare megawatt-oră produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (două certificate verzi).

“Unele măsuri pe care le-am luat, mai ales în domeniul certificatelor verzi, nu au fost foarte bine primite sau prietenoase, mai ales în partea investitorilor în acest domeniu, dar asta ne aduce o scădere a facturii începând de la 1 iulie, desigur, după calculele estimative primare, cele pe care ni le-a furnizat ANRE, undeva la 4,75%. 

După părerea mea, până la sfârşitul anului, factura va scădea cu până la 7 – 8 – 10 procente”, a spus ministrul delegate pentru Energie, Constantin Niţă.