România va primi, în 2014-2020, 7,1 mld. euro pentru investiţii în ferme şi în dezvoltarea mediului rural. Conform secretarului de stat Achim Irimescu, PNDR 2014 – 2020 va avea 11 măsuri şi 2 subprograme, pentru zona montană şi pomicultură.

“S-au stabilit 11 măsuri în viitorul PNDR, pentru că nu vor mai fi pe axe, ci pe măsuri. Faţă de cele 11 măsuri, mai apare şi un subprogram pentru zona montană, la care trebuie să integrăm şi problema producătorilor de lapte din zona de munte, şi va mai fi un subprogram pe pomicultură, tot pe pilonul II, de devoltare rurală”, a declarat Achim Irimescu.

Peste 1 mld. euro pentru infrastructura rurală

Irimescu a precizat că, în ciuda presiunilor din partea Ministerului Dezvoltării şi a recomandărilor Comisiei Europene de a nu se mai cheltui bani pentru infrastructură, vor fi, totuşi, alocaţi 1 miliard de lei pentru dezvoltarea infrastructurii rurale

30% din bani, pentru măsuri de mediu

Treizeci la sută din cele 7,1 miliarde de euro vor fi alocate pentru protecţia mediului. “Foarte importante vor investiţiile în fermă, unde stăm cel mai prost la utilaje, apoi in­vestiţiile în industria alimentară, acolo unde mai e cazul. Aici trebuie să facem o analiză foarte atentă. De exemplu, într-un judeţ am 8-10 abatoare şi în judeţul vecin, nici un abator, sau sunt unităţi care s-au realizat doar în proporţie de 70-80% şi n-au mai avut bani şi s-au blocat”, a detaliat Achim Irimescu.

Sprijinul pentru tinerii fermieri ar putea rămâne la 40.000 euro

Achim Irimescu a mai arătat că s-ar fi dorit creşterea ajutorului pentru tinerii fermieri, de la 40 de mii la 70 de mii de euro. Dar numărul foarte mare de solicitări ar putea plafona ajutorul la vechea valoare, deoarece nu vor exista suficienţi bani pentru acoperirea tutuuror cererilor.

Măsura 141 nu va intra în noul PNDR

“Măsura pentru fermele de semi-subzistenţă o să dispară, dar va apărea o nouă măsură pentru fermele mici, care vor primi 15.000 de euro”, a mai spus Irimescu. La rândul său, ministrul Daniel Constantin a declarat că cele 480 de milioane alocate pentru Măsura 141 ar fi putut fi folosite într+o modalitate mai corectă. “Măsura 141 cu siguranţă nu se va mai găsi în forma în care este astăzi. Vor exista măsuri, cred eu, mult mai eficiente, decât cea prin care acordăm cinci ani 1.500 de euro (pe an – n.red.) către gospodăriile ţărăneşti. Din punctul meu de vedere, nu facem decât să prelungim agonia”, a adăugat acesta. Totodată, el a precizat că nu vor fi alocaţi nici bani în plus prin actualul PNDR, deşi sunt peste 22.000 de proiecte declarate eligibile, iar fondurile ajung pentru puţin peste 14.000 de proiecte.