@ 45 de preşcolari beneficiază deja de această formă de învăţământ
Comuna Gruiu a celebrat un moment major pentru infrastructura sa educațională: deschiderea oficială a programului prelungit la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 „Chiț-Chiț”, un eveniment desfășurat în prezența primarului Ion Samoilă, a preoților parohiilor locale, care au oficiat o slujbă de mulțumire, și a inspectoarei școlare prof. Luiza-Cătălina Neagu.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 783, ediția print

Ceremonia a marcat intrarea comunității într-o etapă mult așteptată, care oferă părinților care lucrează posibilitatea de a-și lăsa copiii într-un cadru sigur, educațional și complet adaptat nevoilor preșcolarilor, de luni până vineri, de la ora 8.00, până la ora 18.00.
În prezent, grădinița are înscriși 90 de copii, dintre care 45 sunt deja încadrați în programul prelungit, structura fiind identică la ambele forme de program: câte o grupă mică, mijlocie și mare. Startul programului extins s-a făcut cu aceste trei grupe, iar modelul permite extinderea graduală a activității, având în vedere că unitatea are o capacitate totală de 200 de copii. Programul prelungit include activități educative calibrate pe vârste, momente de relaxare, masă caldă și program de somn. Costul mesei, de 25 lei pe zi, este suportat de
părinți, toate celelalte activități rămânând gratuite. Primăria Gruiu asigură administrarea integrală a unității – utilități, curățenie, funcționare tehnică – astfel încât grădinița să fie pe deplin operațională și adaptată unui flux zilnic extins.
Un program așteptat de ani de zile
Funcționarea cu program prelungit a fost posibilă în baza Ordinului nr. 6165/29.08.2025 emis de Ministerul Educației și Cercetării, prin care structura Grădiniței nr. 1 „Chiț Chiț”, aflată în subordinea Școlii Gimnaziale nr. 1 Gruiu, a fost autorizată să funcționeze la nivel preșcolar, în limba română, cu forma de învățământ „program prelungit”, începând cu anul școlar 2025–2026. Documentul stabilește și denumirea oficială: „Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Chiț-Chiț”. Această autorizare încununează un demers început în 2023, când Primăria Gruiu a inaugurat unitatea de învățământ ridicată de la zero, o clădire ultramodernă, cu o miză socială clar formulată: sprijinirea comunității active, părinți cu locuri de muncă cu program standard, familii tinere care aveau nevoie de o soluție educațională sigură pentru întreaga zi. Directoarea unităților de învățământ din Gruiu, prof. Alina Mihaela Florea, a explicat că grădinița a funcționat până acum cu program normal, de la ora 8.00 la 13.00, iar inaugurarea programului prelungit reprezintă împlinirea unei promisiuni făcute încă din 2023 comunității.
Părinții au salutat inițiativa, iar interesul pentru acest tip de program a fost considerabil, confirmând nevoia reală a comunității. „Există o dorință extraordinară, iar părinții, când au aflat, au fost foarte fericiți că ceea ce li s-a promis în 2023 s-a realizat”, a spus directoarea.
O grădiniță unică în România, modernă, independentă energetic
Inaugurată în 2023, Grădinița „Chiț-Chiț” este una dintre cele mai moderne unități de învățământ preșcolar din România, nu doar din Ilfov. Construcția impresionează prin arhitectura spectaculoasă, concepută sub forma unei uriașe bucăți de cașcaval, prin suprafața generoasă de 2.016 metri pătrați și prin dotările tehnice de ultimă generație. Clădirea dispune de nouă săli de curs luminoase, sală de mese, bucătărie complet utilată, două spații mari de joacă, sistem de climatizare, încălzire în pardoseală, șapă anti-traumă, buncăr antiatomic, lift pentru aprovizionare între etaje, lift pentru persoane cu dizabilități și sistem complet de supraveghere video. Unitatea este independentă energetic datorită panourilor fotovoltaice cu putere de 45 KW și panourilor solare care generează apa caldă necesară. Dispune, de asemenea, de stație de epurare proprie, rezervă de apă pentru incendii, senzori avansați anti-incendiu, generator de avarie și sisteme tehnice calibrate pentru siguranța copiilor.
Izolată cu vată bazaltică premium, clădirea minimizează pierderile de energie și oferă confort termic în orice sezon. Dotările educaționale includ televizoare LED, laptopuri, imprimante, mobilier adaptat vârstei preșcolare și echipamente interactive care stimulează creativitatea și participarea activă a copiilor. Grădinița asigură și activități extracurriculare ce sprijină dezvoltarea fizică, socială și cognitivă a copiilor, într-un mediu prietenos și sigur, devenind un reper în materie de educație timpurie.
Primarul Ion Samoilă a declarat că finalizarea programului prelungit reprezintă împlinirea unui efort administrativ și comunitar de amploare: „Dintotdeauna am acordat o atenție deosebită copiilor noștri, viitorul comunității. Investim zi de zi pentru calitatea educației lor. Ne-am propus să construim o grădiniță ca afară, după ultimele standarde cerute de Uniunea Europeană, și am reușit. După avize, acreditări, certificate, documente peste documente, după o așteptare lungă și mari eforturi colective, iată că avem program prelungit la grădinița Chiț-Chiț. Sunt bucuros să oferim sprijin părinților și condiții excelente copiilor comunității noastre. Cu ajutorul lui Dumnezeu am văzut acest vis împlinit și mulțumesc doamnelor educatoare pentru munca depusă”.
Directoarea Alina Mihaela Florea a evidențiat dedicarea cadrelor didactice și nevoia clară a unui astfel de program: „Grădinița a fost construită în sprijinul părinților care lucrează. A venit să suplinească ceea ce părintele nu poate asigura în intervalul unei zile de muncă. Suntem prima grădiniță cu program prelungit din Gruiu și răspundem unei nevoi reale, puternic resimțite în comunitate”.
Inspector școlar prof. Luiza-Cătălina Neagu a felicitat comunitatea pentru realizarea proiectului: „Nu este puțin lucru să avem o grădiniță cu program prelungit în mediul rural. Este un efort semnificativ și necesar, iar deschiderea oficială este pe deplin meritată. Mă bucur că ați reușit și felicit doamnele educatoare pentru devotamentul lor. Aplecarea către
copiii mici este o vocație specială. Vă doresc mult succes!”.
Preoții parohiilor din Gruiu au subliniat și ei importanța spirituală și educațională a noii etape: „Este o mare realizare pentru toți cei care beneficiază și pentru comunitate. Grădinița este un loc de poveste, unde cei mici învață lucruri interesante, își fac prieteni noi, deprind valori morale și cresc oameni credincioși și utili societății”.




























