Patru deputaţi – Remus Cernea, social-democraţii Ninel Peia şi Ovidiu Iane şi democrat-liberalul Costică Canacheu – au fost zilele acestea într-o vizită în Taiwan. Această „escapadă” a provocat un adevărat scandal în Camera Deputaților.
Conducerea Camerei şi PSD au transmis că „se delimitează“ de deplasarea unor deputaţi în Taiwan, forul legislativ precizând că vizita nu a avut un caracter oficial, că nu a suportat cheltuielile şi reafirmând totodată „relaţiile de strânsă cooperare şi bună prietenie“ cu China. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că i-a retras pașaportul diplomatic deputatului Remus Cernea. În replică, acesta a declarat că își va face un pașaport de serviciu. El a mai spus se așteaptă ca problema să fie tratată „cu raționalitate” și că stabilirea de relații economice Taiwanul ar fi un fapt pozitiv pentru cele două țări având în vedere că și China a semnat un acord economic cu Taiwanul.