Examenele clinice la care sunt supuși micuții care merg la creșă sau la grădiniță sunt gratuite. Este nevoie doar de biletele de trimitere eliberate de către medicii de familie în evidența cărora se află copiii, anunță conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Și studenții în anul I au dreptul la investigații neplătite 

Părinții care-și duc micuții la creșă sau la grădiniță sunt scutiți de la plata investigațiilor medicale obligatorii care fac posibilă includerea acestora în colectivitate. Și asta chiar dacă părinții nu achită contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Conform CNAS, analizele în baza cărora se fac înscrierile în unitățile de învățământ preșcolar se efectuează gratuit, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie care are copilul înscris pe listă. De asemenea, și tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani au dreptul la analize gratuite, dacă au absolvit liceul, nu au loc de muncă, dar vor să-și continue studiile într-o unitate de învățământ superior. În cazul lor, gratuitatea examenelor clinice este acceptată numai până la începerea anului universitar. Medicii de familie sunt obligați să elibereze gratuit scutirile medicale pentru copii și toate documentele necesare micuților proveniți din centrele de plasament și care se află sub tutela direcțiilor de asistență socială și protecție.