Luni, 9 septembrie ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici a participat la “Reuniunea cu beneficiari finali pentru eficientizarea ritmului de execuţie a lucrărilor finanțate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu”.

La această reuniune, au fost luate în discuție problemele întâmpinate în implementarea contractelor de lucrări din cadrul proiectelor majore din cadrul POS Mediu și măsurile întreprinse pentru remedierea blocajelor. 

Întâlnirea a fost convocată pentru a identifica măsurile concrete de accelerare a lucrărilor și plăților în cadrul proiectelor majore finanțate prin POS Mediu, dar și pentru  a discuta preluarea proiectelor alternative, finanțate din alte surse (în valoare de circa 150 milioane euro), în cadrul programului operațional. 

”Guvernul român are o serie de angajamente asumate față de Comisia Europeană în ­ceea ce privește rata de absorbție, dar și termene de conformare pentru sectorul de mediu pe care trebuie să le respectăm pentru a nu începe să plătim penalități”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici cu acest prilej. 

În cursul anului 2013 multe dintre măsurile propuse pentru eficientizarea programului au fost adoptate de instituțiile centrale. Este vorba despre alocări bugetare lunare pentru acoperirea plăților res­tante și a corecțiilor de sistem, de extinderea me­canismului decontărilor cererilor de plată sau de adoptarea Ghidurilor ce reglementează modificările de contracte și extinderea supervizării. Totodată, s-au emis instrucțiuni privind ­scurtarea timpului de procesare a certificatelor de rambursare și a cererilor de plată, ori privitoare la aducerea la zi a plăților la nivelul stadiului de execuție. 

“Acum este momentul ca fiecare beneficiar final să demonstreze o abordare pro-activă și să întreprindă eforturi susținute pentru a finaliza investițiile din cadrul proiectelor, astfel încât să nu depășim termenul de eligibilitate și să utilizăm în integralitate finanțarea europeană acordată”, a menționat ministrul Teodorovici în încheierea reuniunii.