Sărbătoarea a ţinut două zile – 7 Și 8 septembrie. Spectacolele s-au desfăşurat pe „arena” special amenajată, a Şcolii Generale nr 1. Memoria contemporană a oamenilor de aici a confirmat evenimentul, ca tradiţie. Tot cifra cinci a dat şi numărul secolelor, când în 2010 localitatea a sărbătorit jumătate de mileniu, de atestarea documentară. Nu e un timp adormit. Prezentul îşi plăteşte frumos, festiv, datoria către istorie. 

Vorbele interpretului Constantin Enceanu dinaintea recitalului au adunat mesajul aniversării:  „Bună ziua şi bine v-am găsit, oameni buni. Dragii mei, la rugămintea dlui primar Gabriel Dumănică şi a organizatorilor acestui eveniment, iată că am ajuns din nou la Afumaţi. Vă urez la ceas de sărbătoare să aveţi parte de tot ce-i mai frumos şi bun pe pamânt! Să fiţi sănătoşi şi la pungă groşi! Am venit cu cântece noi, inspirate din viaţa cotidiană, dragilor”.  

Simboluri albe şi prima zi, dedicată tineretului

Soare blând, de toamnă. Afumăţenii s-au adunat cu mic, cu mare, pe platoul școlii. Pe scenă, în jurul orei 17:00, deschiderea apariţiilor de vedete ale muzicii româneşti a făcut-o rapperul Maximilian, cântăreţ de hip hop, împreună cu trupa de instrumentişti. A avut un mare succes la tineri, care l-au susţinut din plin, cu aclamaţii. La fel, bucuria spectatorilor a fost împlinită de show-ul Elenei Gheorghe şi a dansatoarelor ce i-au acompaniat refrenele îndrăgite. 

Surpriza albă a fost lansarea unui mic nor de porumbei, la semnalul numărătorii inverse: 3,2,1, moment gustat cu entuziasm de public.  

Sportivii fotbalişti ovaţionaţi la scenă deschisă

Mândria locală, echipa de fotbal FC Afumaţi, a urcat pe estradă, chemată de primarul comunei. Jucătorii, corpul tehnic de antrenori şi conducerea clubului au fost întâmpinaţi cu urale de suporteri. 

Primarul Dumănică, un pasionat al sporturilor, a spus: „După doi ani în liga a III-a, ediţia 2013-2014 a început cu rezultate foarte bune pentru noi: 0-0, în deplasare la Mangalia şi ieri, acasă, 5-0 cu echipa CS Conpet, din Brăila. Acum, după doar două etape ne clasăm pe locul II. Golgeterul ediţiei trecute de campionat, din toate cele şase serii ale ţării a fost atacantul nostru Marian Vlada. Bineînţeles, ajutat de coechipieri, căci nu putea să dea 19 goluri, fără ajutorul lor. Vreau să mulţumesc suporterilor care ne susţin, meci de meci. Să-i aplaudăm, să le urăm succes şi un loc cât mai bun în clasament”!

Antren, vedete, surprize, bună dispoziţie

Dacă în anii trecuţi, „Zilele Comunei” au adunat peste 2.500 de spectatori, ediţia spe­cială de acum a strâns un număr mult mai mare. Cei doi actori tineri, Andreea Vasile şi Vlad Corbeanu – vedete tv, de teatru şi film – au fost la înălţime ca prezentatori, ali­mentând verva spectacolului. Nu au uitat să mulţumească tuturor celor 53 de firme, care au sponsorizat eve­nimentul. 

Până sea­­ra, au urcat pe scenă trupa Akcent,  Corina, cu ritmurile mu­­zicii ei pop-dance şi nu în ultimul rând, vestita Trupă „Voltaj”, care a pus capac la toate. 

Ultima surpriză a zilei a fost – înainte de încheierea show-ului de la ora 22:00 – o spectaculoasă ploaie de confeti, ce s-a revărsat peste toţi cei prezenţi.   

Marian Petrache, între spectatori

A doua zi a sărbătoririi „Zilelor Comunei Afumaţi”, a continuat mai abitir ca prima. Spre după-amiază, Marian Petrache, președintele CJI, a poposit între afumăţeni. Nu a stat mult timp, iar la plecare, a mers printre oameni, s-a amestecat prin mulţime dând mâna cu ei, felicitându-i şi urându-le toate cele bune.    

Scena, din nou plină de artişti

Peste tot, finalul distracţiei contează. A doua zi a aniversării de neuitat, a fost dedicată tradiţiilor folclorice, muzicii populare, din toate zonele ţării. Alte vedete care au creat valuri noi de bună-dispoziţie şi au cules admiraţia publicului au fost: Fanfara, Aneta Ștefan cu taraful „Aventurierii”, Constantin Enceanu, Veta Biriş, Petrică Mâţu Stoian, Maria Buză. Sigur, nu au lipsit nici muzica pop a vedetei surpriză Sylvie. Apoi, Romică Ţociu şi Cornel Palade au oferit o porţie plină de umor, de peste 30 de minute.  

Foc de artificii spectaculos

O sărbătoare de…zile mari, nu s-ar fi încheiat cu bine noaptea, fără o ploaie de scântei multicolore. Şi magia s-a declanşat. Dar dincolo de minutele focului de artificii, un fapt rămâne constant. În ultimii ani, oamenii de aici au simţit că există şi căldura altui „foc”. Aceea a muncii, statornic afectuoase a celor pe care i-au ales. Cei dedicaţi comunităţii. Şi preţuiţi de ei.