Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune, returnate României în acest an de către Comisia Europeană, până la data de 22 octombrie, a ajuns la aproximativ 2,4 miliarde euro.
“România a încasat în acest an aproximativ 2,4 miliarde de euro de la Comisia Europeană, mai mult decât în întreaga perioadă 2007-2012, când ţara noastră a primit doar 2,2 miliarde de euro din finanţările alocate. Acestă realizare este efectul măsurilor implementate, care au asigurat reluarea plăţilor de către Comisie, în
cursul acestui an, pentru patru programe operaţionale, efectuarea de plăţi către beneficiarii proiectelor, respectiv simplificarea şi eficientizarea sistemului. România se clasează pe primul loc în rândul tuturor statelor membre, ca urmare a creşterii sumelor rambursate de Comisie în primele nouă luni ale acestui an, cu 75% mai mult faţă de nivelul înregistrat în perioada 2008-2012”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Toate programele sunt deblocate
Recent, Comisia Europeană a rambursat suma de 196 milioane de euro, ca urmare a ridicării pre-suspendării Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE). Comisia Europeană a decis deblocarea POS CCE la începutul lunii octombrie. În
cursul acestui an, Comisia a reluat plăţile către România şi prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programului Operaţional Regional şi Programului Operaţional Sectorial Transport.
Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune returnate României, de la începutul acestei perioade de programare, respectiv din anul 2007 şi până la data de 22 octombrie 2013, se ridică la 4,58 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 24% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune alocate.
Tot la data de 22 octombrie, valoarea sumelor solicitate Comisiei Europene pentru a fi rambursate României, se cifrează la aproximativ 4,8 miliarde de euro, iar rata de absorbţie curentă era de aproape 25%.
Fonduri suplimentare pentru România
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că România va primi fonduri suplimentare, în perioada 2014-2020, de la bugetul Uniunii Europene. Astfel, România va primi mai mulţi bani din partea UE, Teodorovici arătând că, în următorul cadru financiar, vor fi implementate şi proiectele aprobate până în 2013, dar care nu au putut fi demarate din cauza lipsei de fonduri.
În perioada 2014-2020, suma primită de ţara noastră va fi de 43 de miliarde de euro. “Pe următorul cadru financiar, suma va fi de 43 de miliarde de euro.
S-au alocat şi sumele necheltuite până în 2013”, a declarat ministrul Teodorovici.
Ministerul Fondurilor Europene a transmis serviciilor Comisiei Europene, vinerea trecută, prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020. Documentul a fost transmis informal deoarece, la nivelul Uniunii Europene, nu au fost adoptate încă regulamentele ce vor stabili modul în care vor fi implementate fondurile europene, în viitoarea perioadă de programare.