Vești proaste pentru chiulangii! Absențele îi lasă fără ajutorul financiar în valoare de 180 de lei, alocat prin programul “Banii de liceu”, elevilor care provin din familii cu venituri mici. Potrivit Ministerului Educației Naționale, comisii speciale realizează, în această perioadă, anchete sociale și evaluări privind eligibilitatea dosarelor depuse. Listele cu beneficiarii vor fi afișate la finele lunii în curs. Iar dacă printre cei care au depus dosare pentru obținerea alocației suplimentare sunt și nemulțumiți, aceștia pot face contestații în intervalul de timp 28 octombrie – 2 noiembrie. În perioada 2 – 6 noiembrie, elevii nemulțumiți vor afla dacă vor primi sau nu “banii de liceu” în noul an școlar. Evident, dacă nu vor avea absențe nemotivate în catalog.