Hepatita ucide un milion de oameni pe an 

Infecția cu virusul hepatitic rămâne una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate, la nivel mondial. Potrivit unui raport al Direcției de Sănătate Publică București, aproximativ 500 de milioane de oameni din lumea întreagă sunt infectați cronic cu virusul hepatitei B sau C. Dintre aceștia, un milion se sting în fiecare an. Statisticile arată că aproape 57% din cazurile de ciroză hepatică și 75% din cazurile de cancer la ficat sunt cauzate de infecții cu hepatită. România se situează pe locul trei din UE, cu o incidență de 16,28 la mia de locuitori. Pentru a preveni îmbolnăvirile, medicii recomandă vaccinarea, utilizarea seringilor de unică folosință, sexul protejat și monitorizarea calității microbiologice a alimentelor și a apei potabile.