Inaugurarea blocurilor din cartierul New Residence
Vineri, 15 noiembrie în satul Vârteju care aparţine oraşului Măgurele, a fost tăiată panglica primelor două blocuri dintr-un cartier care se naşte odată cu cea mai mare investiţie în domeniul cercetării din Europa.
Jurnalul de Ilfov vă povesteşte, încă din aprilie, ce se întâmplă pe şantierul cartierului « New Residence » din Vârteju-Măgurele. Atunci aţi văzut nişte fierătănii, dar de această dată vă arătăm finisajele. Alături de Cristian Mercioniu, dezvoltatorul care a avut ideea construirii, au venit partenerii din Anglia, viceprimarul din Măgurele, Narcis Constantin, viceprimarul din Chitila, Costel Andrei, Irinel Scrioşteanu din partea Consiliului Judeţean Ilfov, senatorul Nicolae Nasta. Au mai fost prezenţi profesorul Nicolae Zamfir, managerul proiectul ELI-NP şi totodată, director general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară «Horia Hulubei», Liviu Buzilă, şeful secţiei comerciale din cadrul Ambasadei Marii Britanii alături de arhitecţi, notari, constructori
Parteneriat româno-englez pentru locuinţele din Măgurele
Determinarea lui Cristian Mercioniu şi faptul că a fost de multe ori desemnat drept « cel mai bun agent imobiliar » l-au adus în fericita situaţie de a avea parteneri importanţi din Marea Britanie care să-şi dorească investiţii imobiliare la Măgurele. Astfel că ARDCE, firmă cu sediul în Marea Britanie, are acţionari englezi şi români (bancheri, experţi în construcţii, consultanţi financiari, manageri) şi a făcut posibil ca pe un teren, gol acum 6 luni, să se şi mute deja câteva familii în noile blocuri.
La momentul inaugural Richard Cope, unul dintre acţionarii grupului ARDCE spune: « Suntem încântaţi de ceea ce s-a realizat cu forţă de muncă 100% românească în acest parteneriat româno-britanic. Este o oportunitate fantastică să luăm parte la construcţia ELI-NP şi o onoare să fim parte a istoriei oraşului Măgurele ».
Viceprimarul Narcis Constantin, bucuros şi emoţionat a declarat că inaugurarea celor două blocuri este parte a visului său de a transforma Măgurele în « cel mai frumos oraş din România. Pot să numesc ELI-NP punctul de plecare pentru acest oraş iar investiţia pe care o inaugurăm va ridica la alte cote oraşul Măgurele”.
Pentru că nici la est de Cortina de Fier nu există o asemenea investiţie în domeniul cercetării, profesorul Nicolae Zamfir a comparat momentul cu un altul trăit de domnia sa în urmă cu 40 de ani când s-a construit actualul centru al oraşului Măgurele. « Un astfel de centru nu se poate dezvolta dacă nu există infrastructură şi la bază există întrebarea: unde vor locui oamenii? Acum sunt mulţi care locuiesc la Chitila. E nevoie la Măgurele de hotel, de magazine, de grădiniţe, de tot suportul social pe care îl cere o comunitate modernă. Felicit dezvoltatorul care a venit la Măgurele şi înţeleg că peste alte 6 luni va fi plin aici de blocuri ».