Pentru Romsilva, „Planul de regenerare a pădurilor la nivel naţional, al anului 2013 a prevăzut lucrări pe suprafaţa totală de 14.840 ha, dintre care 60,9 % naturale şi 39,1% regenerări artificiale”.
Primăvara a avut rezultate bune
Faţă de normele stabilite în programul campaniei, s-au înregistrat depăşiri la împăduririle din primăvara lui 2013. Astfel, regenerările au acoperit o suprafaţă mai mare, adică de 11.854 ha (113,7%). Dintre ele, regenerările naturale s-au realizat pe 7.550 ha, iar cele artificiale pe 4.304 ha.
Ţinte stabilite pentru toamna lui 2013
Pentru toamnă, cifrele programului au înscris lucrări pe o suprafaţă de 3.518 ha. Dintre ele, 1.807 ha reprezintă regenerările naturale şi 1.711 ha sunt alocate împăduririlor.
Au mai fost proiectate 590 ha necesare completărilor curente în plantaţii şi 695 ha, pentru cu acţiuni de refacere a celor afectate de calamităţi.
Astfel, Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva apreciază că, din datele preliminare – până la adunarea exactă a cifrelor concrete sosite din teritoriu şi centralizarea lor – programul de regenerări naturale stabilit pentru toamna lui 2013, va fi realizat de toate direcţiile silvice. „Iar în unele situaţii, vor fi consemnate depăşiri”.
Sustrageri masive, adică furturi la scară mare
Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, a afirmat că: „Pădure fără uscături nu există, chiar şi în rândul silvicultorilor. Mă refer la protejarea unor pierderi, la sustrageri. Cine le-a făcut? Firmele şmechere, dar şi unii angajaţi ai noştri. La nivel naţional, există 105 dosare penale, 800 de angajaţi sancţionaţi”. A fost dat exemplul Ocolului Silvic Gârda, din judeţul Alba.
„La Borşa, în jud Maramureş sunt versanţi întregi despăduriţi. Acolo, între timp, s-au mai şi pus în posesie terenuri cu păduri şi n-a mai fost un control exact. La fel la Dobreşti, la Cluj, la Comana din Giurgiu. În trei cantoane au fost sustrase 20.000 mc. Până la ora actuală, la nivel naţional, am putut identifica zone şi locuri de unde au fost sustrase, prin tăieri ilegale, 8 milioane mc. de material lemnos. Pentru ele avem probe. Poliţia şi procuratura vor face cercetări penale. Pentru recuperarea prejudiciilor, ne-am constituit parte civilă. Nu ne-am mai întâlnit cu situaţii de fraude, de o asemenea anvergură”, a mai spus directorul general Romsilva.