Preşedintele CJI, Marian Petrache a convocat primarii din localităţile ilfovene joi, 28 noiembrie pentru a stabili clar direcţiile de negociere privind transportul cu factorii de decizie din Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Metropolitană de Transport. Motivul? Se pregăteşte licitaţia de transport fără ca factorii de decizie din judeţul Ilfov să fie consultaţi. Mai mult, din dorinţa de a rezolva problema transportului în interesul cetăţeanului ilfovean, licitaţiile au fost amânate de două ori pentru a stabili o conexiune cu RATB.

Elevii şi salariaţii au nevoie de transport ca de aer!

Marian Petrache a spus tuturor primarilor că există un număr mare de copii care nu pot învăţa la Bucureşti din cauza faptului că părinţii lor nu-şi pot permite să plătească transportul. Apoi, preşedintele CJI a subliniat, încă o dată, faptul că impozitele pe veniturile ilfovenilor care muncesc în Bucureşti sunt virate la primăriile de sector şi la cea generală, nu la Ilfov. Şi este vorba de nici mai mult, nici mai puţin de circa 150-200 milioane euro. „Ce fac cei care câştigă 7-8 milioane pe lună? De unde plătesc aceştia transportul?” a întrebat preşedintele CJI

Se caută soluţii de mult timp

Preşedintele CJI a făcut apel către primari pentru ca împreună să aştearnă pe hârtie câteva soluţii de negociere pentru că situaţia transportului nu mai poate rămâne sub nicio formă nerezolvată. „De un an de zile avem discuţii privind transportul public, am fost la Primarul General al Capitalei de 20 de ori. M-am întâlnit cu grupurile de consilieri generali. Mie mi-este clar că nimeni nu are interes să facă transport public cu RATB în judeţul Ilfov. Noi, spunem să fie şi transportatori privaţi, dar în anumite condiţii:  să fie un bilet unic şi în funcţie de cine transportă să preia subvenţia. A apărut şi ideea de a prelua modelul Varşoviei care a făcut o asociere între primărie şi primăriile comunelor din jurul Varşoviei, pun 3% din buget şi au transport comun integrat. Din motive pe care nu le cunosc, Autoritatea Metropolitană de Transport București (AMTB) nu a fost trecută sub autoritatea Primăriei Generale şi, dintr-o dată, AMTB s-a hotărât să facă licitaţie pentru transportatori. Presiunea este atât de mare, încât este posibil să ne trezim cu licitaţia făcută, căci nu se mai face respectând Legea 92. Am văzut criteriile, sunt aiuritoare: fără preţ controlat şi contract  pe 6 ani. De aceea, vă propun să facem o echipă de negociere alcătuită din trei primari de la toate partidele şi să mergem la Ministerul Transporturilor, la doamna ministru şi la secretarul de stat şi peste cel de la Autoritate şi să încercăm să rezolvăm problema. Am vorbit cu doamna Mănescu despre presiunile asupra fondurilor publice şi se încearcă să se facă această licitaţie, în condiţiile în care de două ori am amânat licitaţia. Ei trebuie ca până la o anume dată în decembrie să elaboreze caietul de sarcini. Ce vrem să discutăm şi ce vrem să obţinem? Trebuie să mergem cu ideea formată. Măcar să ne ajute. Acesta este contextul în care ne aflăm şi pe care trebuie să-l afle şi cetăţenii din Ilfov”, a spus Marian Petrache.

Primarii ilfoveni sunt foarte supăraţi

Aproape nu a existat primar prezent în sala Centrului Cultural Otopeni care să nu aibă ceva de spus în problema transportului.

Primarul oraşului Popeşti-Leordeni, Petre Iacob avertizează: „Dacă nu rezolvaţi problema, domnule preşedinte, veţi avea blocaje în judeţ, oamenii vor ieşi în stradă, de două luni de zile nu ştiu cum să mai potolesc oamenii. Vă rog să faceţi tot ce este posibil pentru a găsi o soluţie”.

Mircea Minea, primarul comunei Chiajna a tunat vehement”: De 12 ani de zile ne chinuim să rezolvăm problema, avem aport de capital şi servicii şi nu se poate rezolva”.

Primarul comunei Bră­­neşti, Niculae Cismaru a propus o expertiză preţ-cost pe trasee. „Şi dacă se ajunge la concluzia că pe o primărie o costă un miliard pe lună, de ce RATB cere şase? Cum este posibil ca pentru un autocar pe linie externă să coste un euro pe kilometru şi aici să plătim 3-4 euro pe kilometru?” întreabă supărat primarul Brăneştiului.

Primarul oraşului Buftea, Gheorghe Pistol a reamintit că trebuie rezolvate şi probleme cum sunt cea a oraşului Buftea care are deja propria societate de transport, fără drept de transport în Bucureşti. „ Dacă nu se rezolvă, eu şi alţi primari ne gândim la SNCFR, la săgeata albastră care ar putea să suplinească într-un mod mai onorabil problema transportului buftenilor dinspre şi spre Capitală decât autobuzele hodorogite”.

Primarul comunei Ber­­ceni, Marian Ghenu a spus la rîndul lui că:” Nu este obligatoriu să existe RATB. Legea  concurenţei dă dreptul şi operatorilor privaţi şi RATB-ului”.

Preşedintele CJI, Marian Petrache a adăugat că nu este drept ca un cetăţean din Ilfov să plătească 2 abonamente, dar „este clar că nici transport gratuit nu se poate avea”.

Transport în funcţie de comună şi de buget

O altă problemă pe care primarii au înaintat-o preşedintelui CJi a fost aceea a negocierilor în funcţie de specificitatea comunei şi de bugetul fiecăreia. Astfel, Paul Precup, primarul comunei Mogoşoaia a spus că cetăţenii din comuna lui plătesc 1,5 lei pentru un bilet dar primăria varsă o subvenţie de 600 milioane pe un traseu scurt cum este cel dintre Bucureşti şi Mogoşoaia. Doar că Mogoşoaia are 140 miliarde buget, în timp ce Petrăchioaia are 10 miliarde iar comuna Dărăşti doar 2 miliarde.

Specificitatea a subliniat-o şi primarul din Dom­neşti, Ninel Boşcu: „În Domneşti sunt 500 de copii care merg zilnic la şcoală la Bucureşti. Ministerul Transporturilor trebuie să ţină cont şi de ei.”.

Concluzie

Echipa de negociere care va merge împreună cu Preşedintele CJI, Marian Petrache la ministrul Ramona Mănescu a fost alcătuită din primarul comunei Berceni, Marian Ghenu, primarul comunei Brăneşti, Nicu Cismaru şi un reprezentant al PNL.

„Vreau să negociem cu ei într-o primă fază pentru localităţile din jurul Bucureştiului, la care să participe şi CJI şi să avem ceva fezabil pentru toată lumea”, a  precizat preşedintele CJI, Marian Petrache.