Ca în fiecare an, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov a făcut o analiză a activității desfășurate în primele 11 luni din 2013. La acest bilanț au participat și reprezentanți ai instituțiilor cu care jandarmii ilfoveni cooperează și colaborează în misiunile care le sunt încredințate.
Bilanțul a fost prezentat de Inspectorul Șef al IJJ Ilfov, colonelul Bogdan Enescu. Concluzia care se poate desprinde din această analiză este pozitivă. În ciuda unor greutăți de origine materială provocate de dotări, logistică și efective, jandarmii ilfoveni și-au făcut pe deplin datoria în anul 2013, fapt dovedit de multitudinea de misiuni rezolvate cu succes.
Numărul de infracțiuni a crescut ușor în Ilfov
Cifrele relevate de raportul colonelului Bogdan Enescu pot părea seci, dar în spatele lor se ascunde o activitate intensă care a presupus eforturi și sacrificii din partea jandarmilor din cadrul Inspectoratului. Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie 2013, în județul Ilfov s-au înregistrat 6.428 de evenimente. Dintre acestea, un număr de 2.522 de fapte au fost săvârşite de către autori necunoscuţi, iar în cazul a 3.906 de fapte autorii au fost identificați. Numărul de infracţiuni constatate, independent, în timpul executării misiunilor, a crescut uşor faţă de anul 2012, jandarmii ilfoveni, prinzând în flagrant un număr de 110 autori de infracţiunii, pentru care s-au întocmit un număr de 83 de dosare cu acte premergătoare începerii urmăririi penale.
În luptă cu infracționalitatea
Jandarmii ilfoveni, prin natura îndatoririlor, au avut de executat, pe parcursul anului în curs un număr important de misiuni, independent, sau în colaborare cu alte instituții abilitate. Ele au constat acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității, care au vizat apărarea vieții și integrității fizice a cetățenilor, precum și a proprietății publice și private. Misiunile pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor s-au mai desfășurat și în piețe, târguri, triaje şi alte zone cu potenţial criminogen. Alte acțiuni au avut în vedere prevenirea şi combaterea furturilor de material lemnos, a poluării sau a distrugerii mediului înconjurător, a braconajului piscicol şi cinegetic. S-a acționat pentru combaterea evaziunii fiscale (în special, produse accizabile), a muncii la negru, pirateriei audio/video, precum și a furtului de energie electrică sau alte resurse naturale. A fost avută în vedere prevenirea și combaterea traficului de droguri, substanţe psihotrope sau halucinogene, dar și a traficului de persoane, prostituţiei, cerşetoriei etc.
În timpul misiunilor executate împreună cu poliția, jandarmii din Ilfov au depistat în flagrant 196 de autori de infracţiuni, pentru care s-au întocmit un număr de 160 de dosare pentru începerea urmăririi penale. Totodată, au fost aplicate 2.803 sancţiunii contravenţionale, din care 2.211 amenzi contravenţionale şi 592 avertismente scrise. Impresionantă activitate, nu-i așa?
Menținerea ordinii publice, misiune de bază a jandarmilor
Este binecunoscută și apreciată implicarea jandarmilor în menținerea ordinii publice, cu ocazia unor manifestări. Și ilfovenii au beneficiat de pe urma acestei misiuni de bază. Jandarmii din județ au avut, prin urmare, de îndeplinit 408 misiuni la manifestări sportive și 129 la manifestări cultural-artistice și religioase. De asemenea, ei au avut de executat, independent, alte 1.692 de astfel de acțiuni. Dintre acestea, 369 misiuni de menţinere a ordinii publice în zona instituţiilor de învăţământ cu ocazia desfăşurării diferitelor examene naţionale, pe parcursul întregului an şcolar, iar 533 de misiuni au vizat menținerea ordinii în sediile instanţelor judecătoreşti în scopul bunei desfăşurări a actului de justiţie.
Tot în cadrul acestei sarcini de menținere a ordinii publice, au fost organizate 1.429 de patrule mixte cu poliția, în zone cu potențial criminogen ridicat. Ca o concluzie, a arătat colonelul Enescu, se poate spune că numărul unor astfel de misiuni a crescut semnificativ în 2013, față de anul precedent.
Intervenții pentru restabilirea ordinii
Aceste misiuni presupun activități pe trei paliere: menținerea, asigurarea și restabilirea ordinii publice. Și în acest domeniu s-a înregistrat o creștere a numărului de intervenții. Astfel, jandarmii ilfoveni au intervenit în cadrul a 293 de misiuni, la solicitarea poliției. Printre cele mai cunoscute sunt intervențiile în cazul meciului dintre FC Steaua și Petrolul, sau cea de la Sintești, la care au participat 300 de jandarmi și 280 de polițiști.
Tot în cadrul acestui tip de misiune, jandarmii au mai intervenit în urma a 378 de apeluri la 112, sau în cadrul a 39 misiuni de protecție și însoțire a unor coloane oficiale, precum și în 18 misiuni de protecţie antiteroristă a obiectivelor, sau pe timpul desfăşurării unor activităţi cu participarea unor demnitari români sau străini.
Sprijin pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești
Aceste misiuni presupun susținerea organelor judiciare și creșterea celerității actului de justiție. În cadrul acestei îndatoriri, Jandarmeria Ilfov a participat la 378 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de instanţe şi parchete, la 60 misiuni în cooperare cu executorii judecătoreşti, pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti și la 954 misiuni de protecţie şi sprijin al instanţelor, magistraţilor şi ofiţerilor de poliție judiciară (DIICOT, DNA, DGA, BCCO), cât şi prin acţiuni procedurale pentru audierea martorilor sub acoperire. În acest domeniu, bilanțul constată o triplare a numărului de misiuni față de aceeași perioadă a anului 2012.
Pază și protecție pentru instituțiile publice
Jandarmii ilfoveni au fost implicați și în misiunile de pază și protecție a unor obiective de interes strategic sau de importanţă deosebită pentru activitatea statului. Totodată, ei au asigurat paza, protecția și supravegherea conductelor magistrale de transport produse petroliere, în cadrul a 759 de misiuni. De asemenea, Jandarmeria Ilfov a participat și la 852 de acțiuni care au presupus paza, protecţia și monitorizarea transporturilor de valori în timpul tranzitării județului, dar și a unor transporturi speciale, cum ar fi cele de armament, muniţii, materiale explozive, materiale nucleare etc.
„Comparând numărul de misiuni executate în cooperare cu alte instituţii, în perioada de referinţă, la nivelul I.J.J. Ilfov se constată o creştere a acestora cu 265 %, înregistrându-se o creştere privind folosirea efectivelor de 317 %. Pe această linie, se impune a fi evidenţiată cooperarea excelentă cu I.P.J. Ilfov, care s-a materializat în executarea a 139 acţiuni la care au participat 627 jandarmi, toate activităţile desfăşurate fiind planificate în comun, în funcţie de evoluţia situaţiei operative, având la bază respectul reciproc şi înţelegerea permanentă”, a concluzionat colonelul Bogdan Enescu.
O concluzie, din acest bilanț, am tras și noi. Jandarmeria din Ilfov se dovedește, în continuare, una din armele de elită ale României, apreciată și stimată de către cetățeni. Acum, la sfârșit de an, Jurnalul de Ilfov le urează jandarmilor ilfoveni un an nou plin de misiuni îndeplinite cu succes!