Asta i-a fost concluzia, după ce a comparat asemănările şi deosebirile zilelor de până acum, din iarna asta. Nu i-au trebuit decât puţine secunde să-şi ordoneze argumentele, pe priorităţi, trăite la faţa locului, în comuna pe care o gospodăreşte, ca primar. Andrei Filip oferă şi explicaţia mai detaliată a unei observaţii, inedite.
Peste tot pe unde am umblat, de regulă, cam toţi cei cu care am vorbit au susţinut că prima rundă de ninsori a fost mai zdravănă şi agresivă. Cel puţin aici, în Ilfov. Este ceea ce am trăit şi eu. De ce ar fi fost exact invers la Moara Vlăsiei? Răspunsul lui însă, a conţinut un indiciu al unei observaţii interesante.
Troiene, pe post de parazăpezi
Adică, robotind alături de echipele cu utilaje de deszăpezire, a văzut cum movilele de zăpadă, ridicate de excavatoare – de o parte şi de alta a drumului – au un rol duşmănos, de parazăpezi. Pentru că în urma celor care munceau, la puţine minute şi distanţă de utilaje, viscolul depunea la loc zăpada pe carosabil, peste locurile de unde abia o ridicaseră. Consecința vrăjmaşă era ajutată cu mare spor de mormanele ridicate pe lateralele şoselei. A fost un gest ostil al naturii, care le-a făcut munca de până atunci, nefolositoare. Pe lungimi destul de mari, ale drumurilor.
Normal, cu ajutoare de la gospodari
Ca în fiecare an, echipele din Moara Vlăsiei, n-au aşteptat ca iarna să le facă munca mai grea, cu fiecare oră de ninsoare. De la început au scos utilajele primăriei pe străzi: un buldoexcavator cu lamă frontală, un tractor, echipat la fel, dar şi cu sărăriţă. Comuna are cam 48 de kilometri de drumuri în gospodărire proprie şi aproape 40 de străzi. Au lucrat zi şi noapte. Iar în toiul viscolului au mai apelat şi la un cetăţean din comună, Gheorghe Lefter. El le-a împrumutat un tractor cu lamă, cu care au trecut hopul deszăpezirilor, cât încă nu devenea mai greu de muncit.
În unghi drept, pe viscol
De la vicele Florin Cucu am aflat un mic secret. Acela că, aşezată în unghi drept pe linia de bătaie a viscolului, zona aşezărilor se umple sigur, de nămeţi. E locul marginii satelor. Din câmp, vijelia urcă zăpada spre case şi încearcă să le domine, cu troiene mari. În unele locuri din comună, ele s-au ridicat la 2-3 metri înălţime. Aşa a fost pe străzile Vlăsia, Bucovina, Drumul Armatei, Podul de Fier, în cartierul nou, toate din Moara Vlăsiei şi pe strada Laţea din Căciulaţi.
Un început, cam fără vigoare
„S-au pornit mai greu, la degajarea drumului judeţean Şi nu aveau nici utilaje adecvate. Dar şi-au revenit iute”, afirmă Andrei Filip. Îmi povesteşte că iarna a debutat ţepoasă. În prima seară, s-a făcut un polei zdravăn. Iar cei de la Rotary Construction veniseră cu un tractor românesc U-650 şi o sărăriţă. Atunci, primarul a intervenit şi le-a cerut să aducă utilaje „ca lumea“. Ei licitaseră aici, la baza 2, cu: două autogredere, un buldozer cu şenile, 4 încărcătoare frontale, 6 autobasculante cu lamă şi o sărăriţă. „E cumva pe aici, în nota asta semnată, tractorul U-650, cu sărăriţa? Nu e. După asta, au mai adus şi alte forţe mecanice, de pe la Euroconstruct. A fost altceva. Aşa au făcut faţă la noi. Am presat şi prin Consiliul Judeţean. Şi s-au redresat, chiar foarte bine. Treaba mea a fost nu las lucrurile să rămână oricum”, conchide el.
Gospodăria, face boieria
La cele 3 şcoli şi 3 grădiniţe s-a dat zăpada. Comuna are peste 2.300 de gospodării. Şi cam 6.300 de oameni. Lumea din Moara Vlăsiei are ceva… Florin Cucu știe: „Mai toţi au muncit, la zăpadă. Başca, sunt gospodari chibzuţi, de nădejde. Toţi au avut provizii. N-a fost familie care să rămână fără mălai, făină. Oricum, nu stau ei la uşa buticului, pentru o pâine. Cât ar fi troianul de mare”, afirmă el mulţumit.
„Părerea mea e că ne mai trebuie zăpadă. Să ningă! Că ne trebuie. Pentru agricultură, încă mai trebuie. Ca să fie şi ea, mai aşezată”, zice Andrei Filip, liniştit, parcă înţeles cu iarna asta.