Ești concediat? Până îți găsești un loc de muncă, ai putea obține un venit lunar din indemnizația de șomaj. Trebuie să știi, însă, că statul întinde o mână de ajutor doar o perioadă de timp. În plus, cuantumul indemnizației nu va fi prea mare pentru că se calculează în funcție de stagiul de cotizare. Iată în ce condiții ți se acordă acest drept și ce pași trebuie să urmezi ca să ai un venit în perioada de criză!
Dacă ai lucrat mai mult de un an de zile cu contract de muncă la compania de la care ai fost disponibilizat, vei primi o indemnizație de 75% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare. Anul acesta, indicatorul social este de 500 de lei. La acesta, se mai adaugă o sumă ce reprezintă media salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare. Va fi o cotă procentuală diferențiată în funcție de stagiul de cotizare.
Când să-ți ceri acest drept?
În cazul în care ai fost concediat din motive care nu țin de tine, de modul în care ți-ai desfășurat activitatea în unitate;
Când ai încheiat un contract de asigurare pentru șomaj cu o companie și ai un salariu mai mic decât valoarea indicatorului social de referință – cei de 500 de lei;
Dacă te-ai pensionat pentru invaliditate și ulterior, starea ta de sănătate s-a îmbunătățit atât de mult încât ți-ai redobândit capacitatea de muncă, dar nu ai reușit să-ți găsești de lucru;
Când ai muncit în baza unei convenții civile care a încetat;
După ce ai absolvit studiile unei instituții de învățământ și nu ai reușit să-ți găsești serviciu în cel mult 60 de zile de la absolvirea studiilor;
Dacă ești absolvent al unei școlilor speciale pentru persoane cu handicap, ai 16 ani împliniți și nu reușești să te încadrezi în muncă în domeniul pentru care te-ai pregătit profesional.
Cât timp primești banii?
6 luni, dacă ai plătit contribuția de asigurare pentru șomaj cel puțin un an;
9 luni, în cazul în care ai contribuit la șomaj cel puțin 5 ani;
12 luni, dacă ai un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
Uite ce trebuie să faci ca să fii indemnizat!
Ca să beneficiezi de șomaj trebuie să te înregistrezi în evidența Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov și să depui următoarele acte:
Cerea de șomaj
Buletinul în original și copie;
Acte care atestă studiile și calificarea, tot în original și copie;
Adeverință medicală din care să rezulte că ești clinic sănătos și poți lucra, sau că ai anumite restricții medicale;
Adeverință eliberată de Administrația Financiară Ilfov din care să rezulte că nu ai venituri, sau că realizezi venituri mai mici de 500 de lei, suma aferentă indicatorului social de referință;
Carte de muncă în original și copie, sau adeverință din care să rezulte stagiul de cotizare la asigurările pentru șomaj, cu modificările și completările de rigoare;
Alte acte doveditoare a raportului de activitate și a vechimii în muncă.
Reține! Dosarul complet trebuie depus în cel mult 60 de zile de la data concedierii!