Pe lângă Centrul de Transplant hepatic de la Fundeni, România mai are încă un centru de profil. O echipă medicală coordonată de prof. dr. Irinel Popescu, a realizat un transplant hepatic la Spitalul” Sfânta Maria”, din Capitală.
„Am inaugurat, vineri (n.r. – pe 7 martie), Centrul de Transplant Hepatic, iar pentru viitor ne gândim și la realizarea transplantului de pancreas. (…) Donatorul a fost o femeie în vârstă de 52 de ani, care a căzut din căruță într-un sat din apropierea municipiului Oradea. Echipa de prelevare a revenit în București cu primul avion, astfel că echipa de transplant, coordonată de profesorul Irinel Popescu, a intrat în sală la ora 06.00 dimineața. Operația s-a încheiat aproape de ora 12.00. Femeia care a primit ficatul are 40 de ani și este profesor de chimie într-o școală gimnazială din Craiova. Ea suferea de ciroză hepatică galopantă. A aflat că are ciroză în septembrie, iar până în martie boala a evoluat fulminant”, explică dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Sf. Maria.