Sute de preoți și mii de enoriași au luat parte sâmbătă seară, pe 12 aprilie, la pelerinajul organizat în Capitală, cu prilejul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim. Pelerinajul a început la Mănăstirea “Radu Vodă” și s-a încheiat la Catedrala Patriarhală, unde au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În jurul orei 16.00, pelerinii s-au adunat la Mănăstirea “Radu Vodă”, unde Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit ramurile de salcie, care au fost împărțite credincioșilor. După slujba sfințirii stâlpărilor, pelerinii, cu ramuri de salcie și finic în mâini, au pornit în procesiune spre Patriarhie. Slujitorii bisericilor, sute de preoți din Ilfov și București au stat în fruntea credincioșilor pe tot parcursul procesiunii. O icoană mare, împodobită cu orhidee și mărgăritare, reprezentând Intrarea Domnului în Ierusalim, a fost purtată în procesiune. Icoana aparține Protoieriei de Ilfov Nord, iar la final, a fost sfințită de Patriarhul Daniel. “Pelerinajul din ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim sau a Floriilor a devenit deja o tradiție în Arhiepiscopia Bucureștilor și în întreaga Patriarhie Română. (…) Pelerinajul la care am fost părtași astăzi, vestește legătura dintre Taina Crucii și Învierea Domnului, dintre intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc, spre a pătimi și a Se jertfi pentru a noastră mântuire, și intrarea Domnului în Ierusalimul ceresc, după Înviere, pentru a ne pregăti nouă un sălaș veșnic în lumina, pacea și bucuria Împărăției Preasfintei Treimi. Pelerinajul este un semn de credință, pentru că este un eveniment vizibil, o mărturisire-procesiune, făcută în public, a credinței în Iisus Hristos și în adevărul Învierii Domnului și al Învierii de obște”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântarea sa.