Clasele viitorului, în școlile viitorului!

”O mare bucurie pentru ilfoveni și un nou început pentru învățământul din România!”, a declarat  prof. Gabriela Ilisie, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, vorbind despre alegerea Liceului tehnologic ”Doamna Chiajna”, alături de alte două unități școlare din România, pentru implementarea, în premieră, a parteneriatului Google – Ministerul Educației Naționale. Acest parteneriat are ca obiectiv facilitarea accesului elevilor și profesorilor la noi tehnologii în educație. Totul a pornit în urmă cu doar câteva luni, iar startul discuțiilor pe această temă a fost dat chiar de către primarul din Chiajna, Mircea Minea.

Concret, proiectul ce se va desfăşura în mai multe etape și este structurat pe trei componente. În primul rând, Google pune la dispoziţie, gratuit, suita de aplicaţii Apps for Education, tuturor unităţilor de învăţământ din România interesate să o implementeze. Astfel, toţi elevii şi studenţii din aceste instituţii de învăţământ vor putea folosi gratuit unelte colaborative de genul foilor de calcul tabelar (Google Sheets), prezentărilor online (Google Slides), sau documentelor partajate (Google Docs), precum şi a altor aplicaţii consacrate precum Youtube, Google 

Maps, Google Hangouts şi multe altele.

O altă componentă a proiectului este programul de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din întreaga ţară. Se propune instruirea unui număr considerabil de profesori în folosirea resurselor şi a aplicaţiilor online și, se urmăreşte astfel formarea unui nucleu de cadre didactice (Google Educators Group) care să susţină adoptarea tehnologiilor digitale de învăţare. Programele de instruire se vor desfăşura prin colaborarea cu Junior Achievement, pe parcursul următorilor doi ani.

Iar, cea de-a treia componentă vizează lansarea a trei proiecte-pilot privind introducerea noilor tehnologii în educaţie în trei unităţi de învăţământ din România: Liceul Tehnologic ”Doamna Chiajna” din satul Roşu, comuna Chiajna (unde a și fost semnat contractul de parteneriat), Liceul Teoretic ”Jean Bart” din Sulina, judeţul Tulcea, şi o a treia şcoală ce va fi selectată printr-un concurs de proiecte dintre şcolile care implementează Google Apps for Education, până la 31 august 2014. Vor fi dezvoltate trei modele de predare, fiecare dintre ele centrat pe folosirea, în diverse forme şi modalităţi, a multiplelor unelte educaţionale disponibile online şi utilizate de profesori din întreaga lume.

Lecții digitale

Pentru toți cei prezenți la semnarea parteneriatului cu Google, profesorii Dumitru Sandu, Mihaela Coman și Niculina Bădălău, din Liceul ”Doamna Chiajna”, au prezentat scurte ”lecții digitale”, proiectate pe tablele interactive – la Fizică, ”Frumusețea fenomenelor optice”, la Limba și Literatura română – lecția ”Mihai Viteazul” și, pentru disciplina Bazele electronicii digitale (profil Electronică), lecția ”Decodificatoare BCD – 7 segmente”, pentru clasa a X-a. Elevii au fost încântați și impresionați că, astfel, au și putut ”vedea” lecția, nu doar asculta. Dar, poate nu la fel de încântați vor fi de faptul că, introducerea noilor tehnologii educaționale, potrivit ministrului Educației, Remus Pricopie, va permite profesorilor să afle înainte de a intra la ore, spre exemplu, dacă elevii şi-au făcut tema şi, ”să se comporte în consecinţă”. ”Am încurajat toate firmele care au reprezentanţă în România şi pe cele româneşti să vină să construiască alături de noi ”şcoala viitorului” sau ”clasa viitorului”. (…) Am văzut un raport în care tinerii din România sunt pe primul loc la acces, pe baza telefonului, la internet. Ceea ce poate să fie şi bine şi poate să fie şi rău. Pentru că accesul necontrolat, nedirecţionat către materiale educaţionale ar putea să facă mai mult rău decât bine. Ne-am propus introducerea acestor mijloace în clasă – table digitale, lecţii digitale, managementul digital al claselor şi al şcolilor, pentru că, dacă am teme pe care mi le fac pe tabletă, asta înseamnă că profesorul, înainte să intre la oră, ar putea să ştie cine şi-a făcut tema şi cine nu şi-a făcut tema şi să pregătească întâlnirea cu elevii mult mai bine“, a declarat Remus Pricopie. Referindu-se strict la momentul demonstrativ al aplicației din ”clasa viitorului” a școlii din Chiajna, ministrul a declarat că, îl consideră, ”drept, un spectacol – din punct de vedere educațional”, și a completat cu faptul că, se mândrește cu existența unei școli ca Liceul ”Doamna Chiajna”.

Învățare modernă

„Parteneriatul încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale constituie încă un pas în utilizarea uneltelor digitale în învăţământul din România. Ne dorim ca acest proiect să trezească interesul cât mai multor școli, care să aducă în sala de clasă cele mai noi tehnologii digitale, transformând procesul de învăţare într-unul modern, dinamic, interactiv. Google Apps for Education oferă, gratuit, instrumente online de comunicare și colaborare ce pot fi accesate oricând și de oriunde“, a declarat Dan Bulucea, Country Manager Google Romania. Unităţile de învăţământ din România interesate să adopte Google Apps for Education pot accesa site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale la adresa http://licente.edu.ro.