Bisericile ortodoxe din toate colțurile țării îmbracă, din nou, haine de sărbătoare, miercuri, pe 21 mai. Atunci când, credincioșii prăznuiesc hramul Sfinților Constantin și Elena, cei care au adus recunoașterea creștinismului, l-au protejat și l-au dus mai departe generații întregi.
Creștinismul este strâns legat de numele Sfinților Constantin și Elena. Ei au fost cei care au stabilit creștinismul ca fiind cea mai perfectă formă de credință religioasă, au făcut posibilă încetarea persecuțiilor împotriva celor ce respectau cuvântul Domnului și au dus mai departe crezul în divinitate. Și, mai ales, în Sfânta Treime. De generații întregi, cei doi sfinți ne amintesc de taina și puterea Sfintei Cruci, simbolul central al religiei noastre creștine. Ei au îndemnat la curățenia sufletului și la lepădarea de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare și proaste. Datorită bunei cinstiri, urmând voinței celei dumnezeiești, au ajuns să fie considerați Primii Împărați ai creștinilor. Vom vedea, în cele ce urmează, povestea impresionantă a vieții plină de har, smerenie și dragoste dumnezeiască, a Sfinților Martiri Constantin și Elena. Scrierile bisericești ne ajută să observăm chipul adevărat al întregii vieți omenești și creștinești a celor doi.
Constantin a fixat data Paștelui…
Sfântul Constantin s-a născut în jurul anului 274 în Naissus, teritoriu ce aparține astăzi, Serbiei. El a fost fiul prea iubit al Helenei și al lui Constanțius, buni creștini, care i-au insuflat spiritul creștinesc. Constantin a devenit suveran al Imperiului Roman, după ce i-a înfrânt în luptă pe Maxențiu și Licinius, aducând spre dreapta credință milioane de oameni. Avem, însă și mărturii ce ne arată adevărata minune la care acesta a fost părtaş în vremea dinaintea suveranităţii sale. În ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui pe care scria: “prin acest semn vei birui”. Noaptea, Mântuitorul Iisus Hristos i-a apărut în vis cerându-i să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile soldaților. Îndeplinind porunca primită de la Dumnezeu Fiul, a biruit în lupta cu Maxențiu. Însă, realizarea cea mai mare a Sfântului Constantin este Edictul de la Milano, din anul 313, când datorită lui creștinismul a fost recunoscut de întreg Imperiul Roman. Ulterior, scutește bisericile de plata taxelor și impozitelor, acordă lăcașelor de cult dreptul de a primi donații și le oferă episcopilor posibilitatea de a-i judeca pe cei ce nu acceptau să fie judecați după legile statului. Tot el a înlăturat pedepsele contrare spiritului creștinesc cum ar fi, răstignirea, arderea cu fierul roşu, zdrobirea picioarelor etc. Constantin a fost primul care a convocat un Sinod ecumenic, cel de la Niceea în anul 325, unde a fost adoptată formula că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă cu Tatăl. Tot atunci a fost fixată data Sfintelor Paște (prima duminică după lună plină, după echinocțiul de primăvară), a fost formulat Crezul, simbolul credinței rostit la fiecare sărbătoare și în toate rânduielile bisericești. În acele vremuri s-au dat și 20 de canoane care stabilesc disciplina bisericească. Sfântul Constantin a murit în anul 337 la Nicomidia, la scurt timp după ce a fost botezat de episcopul Eusebiu de Nicomidia.
Iar Elena, a găsit Crucea lui Hristos
Mama lui Constantin, Flavia Iulia Helena, s-a născut la Bitinia, o provincie romană. Datorită ei, creștinii de pretutindeni își bucură astăzi și mintea, și sufletul. Cu smerenia, ascultarea și puterea ei de mijlocire și ocrotire, a făcut ca numele Domnului să fie chemat atât de des în vremurile noastre. Împărăteasa Elena a fost întotdeauna alături de fiul său, ajutându-l să protejeze creștinismul. Ea a văzut locurile sfinte despre care se vorbește în Evanghelie. Tot ea, a descoperit, pe dealul Golgotei, Crucea Sfântă pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și, tot evlavioasa și dreapta Elena a zidit Biserica de la Mormântul Sfânt, Biserica de la Bethleem, pe cea din Nazareth și multe alte așezăminte sfinte. S-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, pe 21 mai, în anul 337.
Crezul sau simbolul credinței
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl atotțiitorul,
Făcătorul cerului și al pământului,
Al tuturor văzutelor și nevăzutelor!
Și într-unul Domn Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu,
Unul născut mai înainte de toți vecii,
Lumină din lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, nu făcut,
Cel de o ființă cu Tatăl,
Prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire,
S-a pogorât din cer
Și s-a întrupat din Duhul Sfânt și din Maria Fecioara,
Și s-a făcut om.
Și s-a răstignit pentru noi, oamenii,
În zilele lui Ponțiu Pilat,
A pătimit și s-a îngropat,
Și a înviat a treia zi după Scripturi,
Și s-a suit la ceruri
Și șade de-a dreapta Tatălui,
Și iarăși va să vină cu slavă,
Să judece viii și morții,
A cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul,
Care din Tatăl purcede,
Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit,
Care a grăit prin prooroci.
Și într- una Sfântă, sobornicească și apostolească Biserică,
Mărturisesc un botez pentru iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților
Și viața veacului ce va să vie,
Amin!
Jurnalul de Ilfov urează un sincer și călduros “La mulți ani!”, sănătate și bucurii, tuturor celor ce-și sărbătoresc onomastica de Sf. Împărați Constantin și Elena! Viață lungă și reușite!