Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de solicitare a sprijinului financiar pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic, la speciile bovine și ovine/caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte și de carne de vită și producătorii de lapte și de carne de ovine/caprine, din zonele defavorizate, pentru campania 2014, se prelungește până la data de 20 iunie 2014, inclusiv, în conformitate cu Ordinul MADR nr.844/26 mai 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.393/28 mai 2014. Anterior, termenul de depunere a documentelor era 30 mai 2014. 

Plățile Naționale Tranzitorii sunt rezultatul negocierilor purtate la nivelul Comisiei Europene de autorităţile din România și vor fi acordate pe toată perioada de programare 2014 – 2020, fiind un sprijin de la bugetul de stat care suplimentează subvențiile plătite din fondurile europene. Astfel, se creează posibilitatea ca fermierii români să primească un ajutor financiar comparabil cu cel din alte state europene. Ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT), în sectorul zootehnic, la speciile bovine și ovine/caprine se acordă producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc și exploatează animale de producţie, identificate și înregistrate în sistemul naţional, pentru următoarele scheme:

 Schema decuplată de producţie în sectorul lapte;

 Schema decuplată de producţie în sectorul carne;

 Schema decuplată de producţie în sectorul ovine/caprine.

Ajutoarele specifice pentru producătorii din zonele defavorizate

Ajutoarele specifice pentru producătorii de lapte și de carne de vită și producătorii de lapte și de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, se acordă crescătorilor de bovine/ovine/caprine, având exploataţii localizate în zonele defavorizate din România, prevăzute in anexa 4A la Programul naţional de dezvoltare rurală 2007-2013, pentru următoarele categorii de animale:

 vaci de lapte;

 bivolițe de lapte;

 taurine din rase de carne și metișii acestora: tauri din rase de carne, vaci din rase de carne, vaci metise cu rase de carne, tineret mascul și/sau femele din rase de carne și/sau metiși cu rase de carne;

 femele ovine/caprine. 

 De asemenea, Centrul Județean Ilfov al APIA informează beneficiarii persoane juridice care nu au depus cererile de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare pentru motorina utilizată în agricultură, în sesiunea a II-a, că pot depune aceste cereri până în data de 10.06.2014. 

Totodată, în ultima perioadă, CJ APIA Ilfov a efectuat plăţi în valoare de 20.208.32 lei, reprezentând tranșa a V-a a primelor pentru asigurările culturilor de primăvară, 2013, și de 64.107 lei, sumă ce reprezintă subvenţiile pentru ameliorarea raselor.