Lucian Marin, director general al companiei Gothaer Asigurări Reasigurări, responsabil al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR) pentru secţiunea de asigurări agricole, a declarat că doar 30% din culturile agricole din România sunt asigurate. Potrivit acestuia, asiguratorii de pe piaţa românească acoperă riscuri precum cele de furtună, de ploi torenţiale, de grindină, incendii şi alunecări de teren. Dar spune el sunt și riscuri pe care asiguratorii nu le pot prelua, cum ar fi cele de băltire, îngheţ de iarnă, probleme sanitare, incidente de mediu. În aceste condiţii, o măsură complementară de gestionare a riscurilor o reprezintă fondurile mutuale pentru agricultură, măsură propusă prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, cu o alocare publică de 235,29 milioane euro, precizează Adela Ştefan, şef de serviciu la Direcţia de Dezvoltare Rurală din cadrul MADR. Riscurile acoperite prin fondurile mutuale, ca instrument complementar asigurărilor private, vizează evenimente precum condiţii climatice nefavorabile, secetă, inundaţii, îngheţ de iarnă, boli ale plantelor şi animalelor, incidente punctuale de mediu, a arătat reprezentantul MADR